Fetele de la Univ Goldiş ICIM sunt pregătite pentru a scrie o nouă pagină de istorie pentru sportul arădean
În premieră, doi arădeni vor alerga cel mai dificil ultramaraton montan din România.
BUCUREŞTI. Beneficiar al unui wild-card oferit de organizatori, Marius Copil (167 ATP) nu a reuşit nici de data aceasta să treacă de turul al doilea la BRD Năstase-Ţiriac Trophy.
Arad. Azi, într-o conferință de presă, antrenorul Roland Nagy (care se bucură că a fost ales să participe la proiectul „UTA Bătrâna Doamnă”), a vorbit despre meciul de la Tauț, cu Șoimii, echipă neînvinsă de anul trecut, de la meciul tur contra utiștilor.
ARAD. Comisia Centrală de Arbitri a dat publicităţii notele arbitrilor participanţi la concursul de promovare în Liga II şi Liga III, la testarea fizică.
ARAD. Iniţiativa ABLA Arad prinde contur. Pe 8 iunie, în Sala Sporturilor, vom fi martorii unui eveniment de excepţie: „West Petrom Gala Reloaded”.
Prof. Dan Moraru face o paralelă între ultimele două finale ale Ligii Naţionale de baschet feminin: Arad – Târgovişte.
ARAD. Poloiştii de la CS AMEFA Arad vizează clasarea pe locul V în actuala stagiune a Superligii Naţionale. Pentru a obţine această poziţie în ierarhia sportului cu mingea pe apă, băieţii pregătiţi de Cristi Cosma au nevoie de două victorii - sâmbătă, ora 18 şi duminică, ora 11, la Bazinul Delfinul din oraşul nostru - în finala play-out-ului cu Crişul Oradea.
ARAD. Fotbalul românesc de primă divizie a ajuns la borna cu numărul 29 în actualul sezon.
ARAD. În avanpremiera etapei din cadrul Campionatului Mondial de Supermoto (16-18 mai), în acest sfârşit de săptămână pe noua pistă a Circuitului VIK Power din oraşul nostru va avea loc deschiderea sezonului naţional de Supermoto.
România
Premierul Luca Niculescu a transmis vineri un mesaj de compasiune și respect pentru familiile victimelor și supraviețuitorii tragediei din Clubul Colectiv, subliniind că România mai are multe lucruri de făcut în domeniul sanitar, una dintre priorități fiind construirea unui centru modern pentru tratarea adulților cu arsuri grave, în București.
ARADON Sport local
ARAD. Comisia Județeană a Arbitrilor din cadrul AJF Arad a decis ca derby-ul pentru locul 2 din Liga 4-Mavros la fotbal, confruntarea dintre Frontiera Curtici și CS Socodor, să fie condus de experimentatul central Alin Deac.
România
Lumânări, flori, lacrimi - la 11 ani de la tragedia de la Colectiv, victimele sunt comemorate în fața fostului club, pe Strada Tăbăcarilor din Sectorul 4 al Capitalei.
ARADON Sport local
Arbitrul asistent arădean a fost primul clasat din cei 80 de aspiranţi la promovare.
Local
Viitoarea subprefectă a județului Arad, Ramona-Roxana Vidoni, este fostă membră în Biroul Permanent Municipal Arad al Tineretului Național Liberal și fostă susținătoare PNL.
2
România
Judecătorii din România au indemnizații nete lunare cuprinse între 6.990 de lei, în cazul unui magistrat stagiar aflat la începutul carierei, și 20.346 de lei, pentru un judecător cu grad profesional de curte de apel, potrivit grilelor salariale publicate de Consiliul Superior al Magistraturii pentru octombrie 2026.
Local
A fost Conferința Internațională „Metode actuale de predare și pregătire în educație fizică și antrenament sportiv”.
ARADON Sport local
Pecica este favorită, Sântana trebuie să-și revină, iar Viitorul are cel mai greu meci.
Advertorial
Te antrenezi de câteva ori pe săptămână, revii la mișcare după o pauză sau ai avut o zi solicitantă, iar a doua zi simți mușchii grei și te întrebi dacă te recuperezi bine? Dacă vrei să continui activitatea fără să-ți complici rutina cu reguli greu de ținut, acest articol abordează problemele pe care le întâlnești cel mai des: febra musculară, oboseala, mesele neregulate, hidratarea și somnul, precum și locul magneziului bisglicinat după efort.