SEBIŞ. Nigerieni, camerunezi, nepalezi, ecuadorieni şi irakieni. Vorbim despre jucători de fotbal care îşi vor încerca norocul, în această iarnă, la Naţional Sebiş. Peste 25 de astfel de jucători vor încerca să-l convingă pe noul antrenor Petre Grosu, că pot fi o soluţie pentru retur.
SEBIŞ. Cel puţin interesantă afirmaţia lui Gheorghe Feieş, primarul oraşului Sebiş, care nu renunţă la gândul promovării: „Nu am abandonat lupta pentru promovarea în eşalonul doi al fotbalului românesc, chiar dacă acest obiectiv nu va fi realizabil în acest an”.
ARAD. Conform calendarului stabilit de mai marii Federaţiei Române de Polo, ultimul turneu din cadrul actualei ediţii a Superligii Naţionale va avea loc la Bazinul Delfinul din oraşul nostru, în perioada 8-12 februarie.
ARAD. Cobra Club Arte Marţiale UVVG Arad s-a aliniat, în anul pe care tocmai l-am încheiat, la startul a 15 concursuri naţionale şi internaţionale. Sportivii pregătiţi de sensei Ady Burzo şi Lavinia Morariu nu puteau trece în noul an fără a fi premiaţi, în cadru festiv, în Aula „Ştefan Cicio Pop” din cadrul Universităţii de Vest Vasile Goldiş.
ARAD. Oficialii ICIM Univ Goldiş studiază piaţa jucătoarelor, în perspectiva unui eventual transfer.
ARAD. Hulit în ţară, de unii conducători care nu pot accepta greşeala omonească, Ovidiu Haţegan câştigă teren pe plan european. După ce a devenit unul dintre cei mai tineri cavaleri ai fluierului avansaţi în First Class, valorosul arbitru arădean a confirmat, prin prestaţiile fără cusur, în cele nouă partide oficiate în 2011 pe „Bătrânul Continent”.
ARAD. Anul 2011 a foat, indiscutabil, cel mai bun din cariera arbitrului FIFA, arădeanul Ovidiu Haţegan. Acesta a avut parte de nouă delegări europene, primind calificative foarte bune.
Familia Bianca şi Marcel Urban au primit, în prag de An Nou, cel mai frumos trofeu din viaţa lor. Joi dimineaţă, cea mai galonată jucătoare din istoria ICIM Univ Goldiş, a adus-o pe lume pe Francesca (3,400 Kg şi 51 cm), astfel că baschetul arădean are viitorul asigurat. Bun venit pe lume!
BUCUREŞTI. Federaţia Română de Box a dat publicităţii ierarhia pugiliştilor amatori care au punctat în competiţiile internaţionale din 2011. Din cei 18 sportivi clasificaţi în TOP 10, nici unul nu este din Arad, semn că nobila artă din oraşul nostru înregistrează un recul la nivelul performanţelor.
VLADIMIRESCU. Nu vor să piardă contactul cu Liga III. Vorbim despre CS Vladimirescu, grupare fotbalistică aflată pe un loc retrogradabil la jumătatea actualului sezon. Managerul Cristi Sculici şi preşedintele Roland Szabo au bătut deja palma cu trei jucători: Negru, Petrescu şi un jucător de Liga II, al cărui nume este ţinut, deocamdată, la secret.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5