Galacticii au câştigat miercuri Cupa de Iarnă – Aradul Nou, competiţie care se află la cea de a 4-a ediţie, devenind deja o tradiţie între Sărbătoarea Craciunului şi Revelion. Ca în fiecare an, la startul ei s-au aliniat echipe în a căror componenţă s-au regăsit nume importante din fotbalul local şi chiar naţional cum ar fi Cristian Panin, Cristian Munteanu, Alin Gligor, Marius Ciubăncan, Lucian Ciba, Răzvan Riviş, Victor Moţ sau Flavius Pavel.
VLADIMIRESCU. 49 de locuri pe podium, la turneele naţionale şi internaţionale, au obţinut luptătorii tânărului club arădean.
BUCUREŞTI. A obţinut jumătate din medaliile secţiei de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal Arad (antrenor Daniela Chiriac) de la Campionatul Naţional şi Cupa României în acest an.
ARAD. Conform statisticii întocmite de Federaţia Română de Baschet, trei jucătoare de la ICIM Univ Goldiş se regăsesc în plutonul fruntaş al majorităţii topurilor.
ARAD. Cristi Bălgrădean (motivat) şi Gabriel Opitz (accidentat) au fost marii absenţi ai unui alt meci de colecţie pus la cale de sufletistul Liviu Vilagoş.
BUCUREŞTI. Dacă la capitolul sportivi, Aradul nu are nici un reprezentant pe lista laureaţilor anului 2011 în cadrul Federaţiei Române de Judo, lucurile se schimbă când vine vorba despre arbitraj.
ARAD - Şcoala Generală Aurel Vlaicu a câştigat competiţia rezervată prichindeilor de ciclul primar.
ARAD. Senpai Iosif Fordon (2 DAN) şi Washi-No-Ma Karate Club Arad îi invită pe cei care doresc să zboare spre vârful sportului arădean şi nu doar, să se iniţieze în tainele karate-ului tradiţional.
BELGRAD. A păşit pe tatami la vârsta de şase ani, sub îndrumarea lui senpai Iosif Fordon (2 DAN), la clubul Washi-No-Ma Arad, singurul afiliat la nivel naţional la Federaţia Română de Karate Tradiţonal (FRKT). A început să strălucească în competiţiile internaţionale din 2006.
ARAD - Foştii multiplii medaliaţi naţionali şi europeni, Adrian Mateaş şi Traian Cihărean, închină un pahar de vin, la sărbătoarea Clubului Sportiv AMEFA Arad, pentru viitoarele succese ale secţiei de haltere, cea mai galonată dintre ramurile sportive ale unui club care a împlinit un ...
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5