ARAD - Greu, dar până la urmă s-au decis şi în pivinţa ultimului semn de întrebare la nivelul lotului, înaintea sezonului de primăvară.
BUCUREŞTI - Planul de restructurare din fotbalul românesc care urmează să fie supus aprobării în viitoarea Adunare Generală a FRF se întinde pe o durată de cinci ani.
LILLE - Promovat în a treia categoria a arbitrajului mondial, arădeanul Ovidiu Haţegan are parte de un debut de an cu o (nouă) delegare în Liga Europei.
ARAD - Profitând de prezenţa în oraşul nostru a preşedintelui FR Baschet, Carmen Tocală, am chestionat-o cu privire la valoarea Ligii Europei Centrale, etichetată de unii „specialişti” drept una de doi bani.
Cherisse, Diana, Ildi, Anita, Ashlee, Laura, Biljana, Cristina (rândul de sus), Larisa, Monica, Adela şi Bianca (rândul de jos) sunt cele 12 magnifice ale ICIM Univ Goldiş Arad care au scris o pagină de istorie pentru baschetul feminin românesc, prin câştigarea Ligii Europei Centrale.
ARAD - Veşti deloc plăcute în tabăra ICIM Univ Goldiş. Consultul de specialitate la renumitul dr. Trocan i-a adus, ieri, americancei Ashlee Roberson o proteză care să-i imobilizeze glezna timp de cinci zile.
12 miliarde lei este bugetul de care Ovidiu Şerban, managerul echipei arădene de rugby, CSU Aurel Vlaicu ar avea nevoie pentru a duce la bun sfârşit sezonul de Superligă care debutează pe 26 martie.
Un sărut pentru istorie. Monica Brosovszky şi managerul Marcel Urban, într-o secvenţă a bucuriei, după câştigarea Ligii Europei Centrale la baschet feminin.
VLADIMIRESCU - Jucătorii liderului Ligii a IV-a se pregătesc cu seriozitate şi determinare pentru un retur ce poate deveni istoric.
JIMBOLIA - În formula cu care, probabil, va aborda primul joc oficial al sezonului de primăvară, deplasarea de la Iaşi, CSU Vasile Goldiş a întâlnit, marţi după-amiază, la Jimbolia, pe prim-divizionara, Poli Timişoara.