NĂDLAC. Polițiștii de frontieră din Nădlac au descoperit peste 100 de articole vestimentare suspectate că ar fi contrafăcute, în timpul unui control efectuat în apropierea frontierei. Hainele erau transportate de un cetățean bulgar, în vârstă de 24 de ani, care nu a putut prezenta documente de proveniență.
Descoperirea a fost făcută în 6 noiembrie, în cadrul unor controale aleatorii desfășurate pe căile de comunicație din apropierea frontierei. Polițiștii au oprit un autoturism înmatriculat în Bulgaria, iar în urma verificărilor au găsit articole vestimentare inscripționate cu numele unor mărci cunoscute.
Șoferul nu deținea documente care să ateste proveniența mărfurilor și nici acordul titularilor mărcilor pentru comercializarea acestora.
Potrivit Poliției de Frontieră, valoarea produselor ar depăși 55.000 de lei, dacă acestea ar fi fost vândute ca articole originale. Întreaga cantitate de marfă a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punerea în circulație a unor produse care poartă o marcă identică sau similară cu una înregistrată.
Haine contrafăcute, în valoare de peste 55 de mii de lei, descoperite la Nădlac
Haine contrafăcute, în valoare de peste 55 de mii de lei, descoperite la Nădlac
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARADON Sport local
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.
Advertorial
Sâmbătă, 14 noiembrie, Molly Malone’s își redeschide porțile cu un eveniment special: „LUNA ISPITELOR”, alături de Daniela Pană și Eduard Vlădescu, cunoscuți din fenomenul TV „Insula Iubirii”.
România
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer. Mama sa, Loredana, a plecat împreună cu el în Spania, unde medicii i-au oferit o șansă la tratament. Costurile depășesc însă 422.000 de euro, o sumă pe care părinții nu o pot acoperi fără ajutorul oamenilor.
Local
O acțiune a Poliției a vizat șoferii microbuzelor școlare, dar și starea tehnică a vehiculelor.
Evenimente
Drama religioasă prezintă patimile Sf. Nectarie, care a trebuit să îndure ura vrăjmașilor lui în timp ce ducea mai departe cuvântul lui Dumnezeu.
ARADON Sport local
HEIST-OP-DEN-BERG. Recent, în Belgia, a avut loc cel de-al doilea stagiu comun de pregătire din acest an, desfășurat de această dată în Heist-op-den-Berg (Belgia), alături de gimnaștii și gimnastele clubului gazdă ArduasGym participând și reprezentanți ai CSŞ Gloria Arad și CSM Arad.
Local
Riscurile din sfera digitală sunt tot mai crescute, iar în acest sens mediul de afaceri arădean a fost chemat la o dezbatere privind protejarea banilor, a datelor şi a oamenilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!