aradon.ro Web analytics


Zilele trecute, la baza nautică Voinţa a avut loc concursul tradiţional de canotaj academic Cupa Mureş. Ajuns la cea de 69-a ediţie, reuniunea amicală a adunat un număr record de participanţi, fiind prezenţi canotori de la patru cluburi, două din Timişoara (CSŞ Bega şi CS Municipal), CSM Deva şi clubul gazdă Voinţa Arad. Câştigătorii probelor de dublu masculin, dublu feminin şi dublu mixt au intrat în posesia trofeelor mult râvnite.
SINTEA MICĂ. Echipa de old-boys a AJF Arad şi-a reluat periplul prin localităţile judeţului. Prima acţiune din această toamnă a fost bifată la Sintea Mică, unde Aurel Uscă, sprijinit de Doru Bozga, Eugem Gaode şi preotul ortodox Ciprian Ilica, a demonstrat că acolo unde există pasiune pentru sportul rege orice este posibil. Astfel s-a format echipa de Liga 6 şi s-a pus bazele unui joc de old-boys între Viitorul şi Selecţionata AJF Arad.
BUCUREŞTI. Concurenţă acerbă şi puţine locuri disponibile la examenele de promovare în ligile 2 şi 3 organizate de Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul FRF. La Liga 2 au fost puse la bătaie două locuri de arbitri şi patru de asistenţi, fiind prezenţi 113 aspiranţi, în timp ce la Liga 3, pentru patru arbitri şi şase asistenţi s-au luptat 118 cavaleri ai fluierului.

UT Arad

Mihalcea se gândea la echilibru, dar totul a fost dezechilibrat
Antrenorul echipei UTA recunoaște că nu a mers nimic în meciul cu Farul.

Local

Și-a pierdut aragazul pe... autostradă, în Arad
ARAD. A fost pericol de accidente pe autostradă în Arad, în apropierea nodului rutier din zona aeroportului.

Local

Nevăzător, „abandonat” de un șofer de la Bolt, în Arad
Un șofer al platformei Bolt a refuzat să transporte un nevăzător însoțit de un câine de serviciu, deși legea îl obligă să nu refuze cursa. 7

UT Arad

UTA, prestație nefericită la malul mării!
Elevii lui Adrian Mihalcea au fost destul de apatici, au greșit mult, iar de aici și până la înfrângere nu a mai fost decât un pas. 2

Local

Parterul Hotelului Ardealul, scos la vânzare. Prețul „sperie” autoritățile
Proprietarul Hotelului Ardealul a scos la vânzare trei apartamente de la parterul clădirii.

Local

POLITIC. PNL și-a desemnat specialiștii pe Sănătate
PNL Arad anunță că departamentul pentru Politici de Sănătate al Organizației va fi condus de doctorii Horia Timiș și Dana Moț.

Local

POLITIC. Biletul de 1 leu, o reușită
Consilierul local USR Dorian Curcanu consideră că reducerea prețului biletului de călătorie cu tramvaiul este o reușită. 3

Local

GALERIE FOTO| Defilare și avansări în grad de Ziua Pompierilor, la ISU Arad
Pompierii militari arădeni au marcat vineri, printr-un ceremonial militar și religios organizat în Piața Catedralei, două momente importante: Ziua Pompierilor din România și împlinirea a 90 de ani de la înființarea unității de pompieri militari din Arad.

Evenimente

„Aradul în roz”: campanie pentru prevenirea cancerului de sân
Arădencele sunt invitate, pe 26 septembrie, la o campanie dedicată prevenirii și depistării precoce a cancerului de sân. „Aradul în roz” va include un marș prin centrul municipiului, discuții cu medici, verificări medicale gratuite și vouchere pentru investigații.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.