ARAD. Roland Szabo nu se dezminte. Împreună cu colaboratorii acestuia de la Academia de fotbal Ladislau Brosovszky organizează ediţia de vară a Cupei ce poartă numele golgeterului all-time al UTA-ei. Una cu caracter internaţional. La doar câteva luni distanţă de la episodul din luna februarie, cu numărul 4 a Cupei Brosovszky.
Sub coordonarea preşedintelui Comisiei Judeţene a Arbitrilor, Răzvan Cadar, ajutat de colegii din comisie: Marius Alexa, Leontin Buda, Corneliu Tiulea, Romulus Tănăseascu și Emil Arsa, cu mențiunea că ultimul rămâne și arbitru activ, „fluieraşii” arădeni au „preparat” în Ungaria sezonul fotbalistic ce tocmai a început. Mai exact în localitatea maghiară Füzesgyarmat, unde un număr de 39 arbitri de toate categoriile au susţinut testele fizice şi teoretice.
Încet, dar sigur, lotul FCC ICIM Arad pentru viitorul sezon baschetbalistic prinde contur. După Adela Mercea, Anamaria Ciotir, Brankica Hadzovic, Dora Ardelean şi Miljana Dzobeta, oficialii grupării galben-albastre au bătut palma cu o altă jucătoarea autohtonă. Este vorba despre Marta Fodor (28 ani, 1,83 m). Cele două părți au semnat un contract cu valabilitate pentru sezonul 2018-2019.
România
Un proiect legislativ aflat în faza finală de adoptare ar putea schimba semnificativ modul în care sunt definite atribuțiile șoferilor din transportul rutier de marfă.
Local
Meteorologii avertizează asupra unui posibil episod violent cu grindină și vijelii. Evoluția exactă a fenomenelor depinde de viteza de deplasare și organizarea sistemului convectiv.
Ştiri sportive
Perechea română Sorana Cîrstea/Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, după 6-4, 6-4 cu italiencele Tyra Caterina Grant/Jennifer Ruggeri.
Mapamond
Ministrul adjunct de externe, Kazem Gharibabadi, a avertizat duminica aceasta cu un „răspuns decisiv şi imediat” al armatei în cazul unei desfăşurări de forţe franceze şi britanice în Strâmtoarea Ormuz, după anunţul făcut de Paris şi Londra privind trimiterea unor nave militare în regiune, relatează France Presse.
2
România
Rezultatele extragerilor din data de 10-05-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Kremlinul se aşteaptă la reluarea rapidă a eforturilor de mediere ale SUA pentru încheierea războiului în Ucraina, după actualul armistiţiu de trei zile, a declarat duminică la televiziunea de stat Iuri Uşakov, consilierul preşedintelui rus Vladimir Putin responsabil cu negocierile, relatează dpa.
1
România
Președintele Nicușor Dan va găzdui, miercuri, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului București 9 (B9) și al Țărilor Nordice, la care vor fi prezenți secretarul general al NATO, Mark Rutte, președinți, miniștri.