PECICA. Cu pasiune şi dragoste faţă de copii se pot muta munţii din loc. O demonstrează şi compania germană Zollern, care a organizat – pentru a treia oară – fără cusur o nouă ediţie a Cupei Zollern la fotbal. Meritul aparţine unor oameni inimoşi: Aurel Neidenbach, director general Zollern; Adrian Lapte, director tehnic Zollern; Elena Lapte, director resurse umane Zollern; Ciprian Mogoş, manager Centrul de copii şi juniori Progresul Pecica și Petru Antal, primarul oraşului Pecica.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
Local
Beneficiind de o finanţare europeană de peste 16 milioane de lei, proiectul reunește mediul academic, clinic și industrial.
Local
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARADON Sport local
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.