Consiliul Județean Arad anunță că a pregătit deja materialele necesare pentru intervențiile de iarnă pentru întreaga rețea de drumuri județene.
Drumurile județene sunt împărțite în cinci loturi, iar în aceste loturi există nu mai puțin de 25 de baze de deszăpezire, acestea fiind amplasate în diferit zone ale județului.
„La fel ca în anii trecuți, plătim doar pentru intervențiile efectuate, nu și pentru staționarea utilajelor în baze. Când există risc de polei sau de ninsoare, sunt asigurate materialele pentru intervenții”, a anunţat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.
Pentru acest sezon de iarnă au fost contractate 35 de utilaje de deszăpezire, echipate cu lamă și răspânditor de material antiderapant, 25 de încărcătoare frontale pentru alimentarea utilajelor cu sare și nisip și cinci autogredere pentru îndepărtarea acumulărilor mari de zăpadă. În perioadele cu risc de polei, îngheț sau ninsoare, intervențiile preventive sunt programate inclusiv în jurul orei 04:00, înaintea deplasărilor de dimineață, și în jurul orei 15:00, înainte ca traficul să se intensifice după programul de lucru.
„Aprovizionarea bazelor a început, iar până în luna decembrie vor fi disponibile aproximativ 17.000 de tone de material antiderapant. Potrivit caietului de sarcini, amestecul se prepară la încărcarea utilajelor, în proporție de 25% sare și 75% nisip”, anunță cei de la CJA.
„Prioritatea noastră este să menținem drumurile județene circulabile în condiții de siguranță. Îi rugăm pe șoferi să aibă mașinile echipate de iarnă și, dacă va fi cazul, să aibă răbdare până când intervin utilajele pentru deszăpezire. Nu este realist să ne așteptăm ca toate drumurile să fie deszăpezite imediat, în condiții de vreme severă”, a încheiat Sergiu Bîlcea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!