Ieri a început la Daejeon, în Coreea de Sud, ITTF Volkswagen Open 2008. La această competiţie ţara noastră este reprezentată de arădeanca Daniela Dodean şi constănţeanca Elizabeta Samara, îndrumate de pe margine de antrenorul naţionalei, Viorel Filimon
În proba de simplu feminin, Daniela Dodean (dublă legitimare CSM Arad – Sandonatese) este calificată direct pe tabloul principal, unde va juca cu olandeza Elena Timna. Elizabeta Samara s-a calificat şi ea pe tablou după ce a câştigat ambele partide din Grupa patru, cu Huang Crystal Xi (USA), scor 4-2, şi Lee I-Chen (TPE), scor 4-3. În proba de dublu feminin, perechea Dodean / Samara este calificată direct pe tabloul principal al primilor 16 unde vor juca cu un dublu venit din calificări, Jang / Tie (HKG)
Daniela Dodean, care se va afla pentru o lungă perioadă în diferite ţări ale Asiei, participă şi în proba de simplu Under 21, acolo unde este lidera detaşată a ierarhiei mondiale, fiind favorita turneului din Coreea de Sud.
Următoarele două etape din cadrul Circuitului Pro-Tour vor fi în Singaporer (5-8 iunie) şi China (11-15 iunie), apoi toată atenţia îndreptându-se spre Olimpiadă.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!