Sorin Paraschiv, impresarul fotbalistului de 20 ani, care s-a remarcat la Șoimii Pâncota în stagiunea precedentă de Liga a 2-a, ține legătura cu două echipe. Este vorba de prim-divizionara ACS Poli Timişoara, acolo unde este dorit de tehnicianul Ionuț Popa, cu care a mai lucrat în Podgorie, dar şi cu oficialii liderului la zi în eşalonul secund, Juventus Bucureşti, unde este dorit cu insistență de antrenorul Daniel Oprița.
Pirtea, între Poli şi Juventus
Pirtea, între Poli şi Juventus
Colonia arădeană de la Pandurii Tg Jiu se destramă. După George Țucudean, care a optat pentru Univ Craiova, un alt fotbalist cu trecut arădean, George Pirtea, şi-a încheiat conturile cu gruparea de primă ligă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Local
Un dosar penal, amenzi de peste 16 mii de lei și două femei încătușate. Totul în urma unui scandal iscat în parcarea Carrefour Aradul Nou.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
1
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!