‘Nu vom mai avea niciodată un tiran în această țară’, a declarat Ilija Srdanovic, reprezentant al listei studenților, în fața militanților care fluturau baloane colorate.
Grupuri de tineri îmbrăcați în negru au părăsit centrul orașului sub huiduielile alegătorilor din opoziție, în timp ce polițiștii anti-revoltă înconjurau comisia electorală, clădirea președinției și pe susținătorii guvernului adunați într-un parc.

FOTO: EPA/Andrej Cukic
Suzana Mila Martic, o studentă, a declarat pentru AFP că ‘se simte incredibil de bine’. ‘Am impresia că trăiesc, în sfârșit, într-o țară liberă’, a afirmat ea în lacrimi, în această zi istorică.
Toată ziua, Serbia și-a ținut răsuflarea. Încă de la ora 07:00 dimineața, s-a format coadă la deschiderea secțiilor de votare, anunțând o rată de participare mai ridicată decât la scrutinele precedente.
‘Diseară o să petrecem așa cum știm noi să o facem în Serbia’, a declarat Radomir Sajcic, mândru că se află de partea învingătorilor.
‘O să cântăm, o să dansăm, o să ne îmbrățișăm, vor curge lacrimi!’, a adăugat el.

FOTO: EPA/Andrej Cukic
O jurnalistă a AFP a văzut militanții prinzându-se într-un dans folcloric, în timp ce Mirjana Nikolic, candidată pe lista studenților și rector al Universității de Arte Dramatice, a dorit să aducă un omagiu ‘tuturor acestor tineri, fără de care nimic nu ar fi fost posibil’.
Această victorie este rezultatul a aproape doi ani de proteste declanșate de prăbușirea, în 2024, a unui copertine la gara din Novi Sad, al doilea oraș ca mărime din această țară din Balcani.
Au murit atunci 16 persoane, iar protestatarii au considerat că accidentul a fost o consecință a corupției endemice.

FOTO: EPA/Andrej Cukic
La începutul lunii septembrie, Vucic a ajuns să convoace alegerile, demisionând din al doilea său mandat de șef al statului pentru a conduce campania taberei sale.
Mișcarea studențească s-a constituit, la rândul său, într-o forță civică și politică eterogenă. Lista sa unică nu are nicio figură marcantă în frunte, ci a prezentat o selecție de candidați proveniți din societatea civilă, al căror singur punct comun a fost dorința de a învinge Partidul Progresist Sârb (SNS) al lui Aleksandar Vucic.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XPrioblema nu este ca Vucic a cazut, problema este cine va urma ? CIA si MI5 au pregatit uneesalon cpbil ca sa preia conducerea tarii ?