SEBIŞ. Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, Gheorghe Feieş, primarul-jucător al Sebişului pune presiune pe noii tehnicieni ai grupării fotbalistice din oraş. Astfel, Petre Grosu şi Ion Manu, trebuie să recupereze un pasiv de zece puncte în sezonul de primăvară, pentru a duce echipa Naţional Sebiş în primele opt, obiectivul impus de conducere pentru actualul campionat.
Scris de JA-D.S.-SEBIŞ. Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, Gheorghe Feieş, primarul-jucător al Sebişului pune presiune pe noii tehnicieni ai grupării fotbalistice din oraş. Astfel, Petre Grosu şi Ion Manu, trebuie să recupereze un pasiv de zece puncte în sezonul de primăvară, pentru a duce echipa Naţional Sebiş în primele opt, obiectivul impus de conducere pentru actualul campionat.
Va fi o luptă teribilă, atât pentru promovare, cât şi la retrogradare, în Seria V a eşalonului trei fotbalistic. Orice se poate întâmpla, ultima clasată poate învinge chiar şi echipa de primul loc. Avem un corp tehnic de excepţie, care va reuşi să formeze o echipă competitivă – prevesteşte Gheorghe Feieş.
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
3
Iranul va deschide „un nou front”, în cazul unei invazii terestre americane, în Bab el-Mandeb, o strâmtoare crucială pentru traficul maritim mondial, legând Marea Roşie de Golful Aden, a avertizat miercuri o sursă militară citată de agenţia iraniană Tasnim, potrivit AFP. 1
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!