Campionatul va debuta în 20 octombrie, atunci când arădenii pregătiți de Marius Mascovits și Radu Sabău se vor duela, pe propriul teren, cu CSU Brașov.
Întrecerea se desfășoară tur-retur, play-off și turneu de promovare.
ProVolei Arad și-a aflat rivalele din Divizia A2
ProVolei Arad și-a aflat rivalele din Divizia A2
Voleibaliștii arădeni au fost repartizați în seria de Vest a Divizei A2 (liga secundă), alături de alte cinci grupări: Volei Club II Zalău, CSȘ Baia Mare, CSU de Vest Timișoara, CNE LAPI Dej și CSU Brașov.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Aproximativ 40 de angajați ai Aeroportului Timișoara, dar și aparatură și utilaje de acolo, își vor muta activitatea la Arad.
2
Local
ADI Deșeuri a finalizat licitația pentru delegarea serviciului de colectare și transport al deșeurilor din zonele 2, 3 și 4 ale județului.
Local
153 de candidați intră în cursa pentru posturile de director și director adjunct, conform Inspectoratului Școlar Județean Arad. La nivel național sunt 7.053 de candidați pentru cele 7.819 de posturi scoase la concurs.
Local
Cei 14 pompieri militari din cadrul ISU Arad, mobilizați în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, continuă misiunile de stingere a incendiilor de vegetație și fond forestier. Intervenția se desfășoară pe teren accidentat, în zone greu accesibile.
ARADON Sport local
Vados IFB Finwest Arad a obţinut medalia de argint, iar ACB Ineu s-a clasat pe un onorabil loc 6.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 8 din al doilea eşalon fotbalistic judeţean, Liga 5, a fost una fără surprize, echipele din fruntea celor două serii obţinând victorii scontate.
Local
Prima ediție a Festivalului de teatru pentru elevi și studenți „Performart”, organizată de Hub Culutral mARTA, a ajuns la final.
UT Arad
UTA trimite două echipe în ultimul act: la Liga Elitelor U15 și U16. Echipele mari, în play-out!
Citiți principiile noastre de moderare aici!