Reprezentantul CSM Arad participă la al zecelea Garnd Slam din carieră, la US Open aflându-se pentru a patra oară consecutiv, în 2012 fiind cel mai aproape de tabloul principal, cedând în ultimul tur al calificărilor, scor 6-4, 1-6, 6-7(3) cu Jimmy Wang (Taipei).
Rival ucrainean la US Open
NEW YORK. Tenismenul arădean Marius Copil (23 de ani; locul 175 ATP) este singurul repreprezentant al României în calificările de la US Open, ultimul Grand Slam al anului. Conform tragerii la sorţi, elevul antrenorului Mircea Paar se va duela în primul tur de la New York cu ucranianul Denys Molchanov (27 de ani; locul 181 ATP), aceasta fiind prima dispută directă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Sunt mai puțini ca altădată! Doi dintre ei sunt rezerve la Mihalcea, iar unul e portar.
Local
Două cazuri de gripă au fost diagnosticate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde 93 de pacienți au ajuns în ultima săptămână cu afecțiuni respiratorii. Cei mai mulți dintre pacienții care au necesitat internare sunt copii. La nivelul județului, numărul îmbolnăvirilor este în creștere.
Local
Doi bărbați ar fi fost agresați, luni seara, în halta de mișcare din Secusigiu. Polițiștii au identificat trei tineri, dintre care doi au fost reținuți pentru 24 de ore.
Advertorial
Județul Bihor se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri noi de diabet zaharat: de la 1.949 în 2024 la 2.210 în 2025, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Bihor. În același timp, județul înregistrează cea mai ridicată prevalență din România a diabetului diagnosticat– aproximativ 14,8% – deși se numără printre județele cu un acces relativ bun la medici diabetologi. Județul Bihor se află, deci, într-o situație paradoxală: deși dispune de un număr mare de medici diabetologi, accesul la îngrijire rămâne dificil, mai ales pentru locuitorii din mediul rural.
ARADON Sport local
CLUJ-NAPOCA. Șoimii Șimand nu are un început prea bun de sezon în seria a doua a ligii secunde la futsal.
Mapamond
Cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața marți în două accidente în lanț care au avut loc pe o autostradă din Bulgaria, a declarat pentru agenția de presă BTA guvernatorul regiunii Iambol, din sud-vestul țării.
Local
Conferință internațională dedicată transformărilor dreptului privat în era digitală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!