După două succese chinuite la Arad, la două puncte după prelungiri şi la şase puncte, fetele de la BC ICIM au plecat în Covasna convinse că pot încheia finala cu nou-promovata LMK Sf. Gheorghe.
Lucrurile nu au stat însă conform aşteptărilor, accidentata Broşovszky et comp. impunându-se fără probleme la 15 puncte, diferenţa fiind în ambele partide de peste 20 de puncte în sfertul trei.
Din tabăra lui Budurean s-au remarcat pozitiv doar Gladden (în primele două sferturi ale primului joc, când a înscris 17 puncte) şi Tarţa (în jocul doi), în rest BC ICIM evoluând departe de pretenţiile unei echipe campioane.
Au marcat în cele două partide, încheiate cu 62-47 şi 69-54 pentru Sfântu: Vass 18 (2×3) + 19 (1), Ambrus 8 + 2, Toma 13 + 11, Broşovszky 4 + 1, Diatta 8 + 8, Dincă 7 (1) + 19 (5), Cazac 4 + 9(1), respectiv Kovacic 5 (1×3) + 2, Moore 0 + 5, Uiuiu 2 + 0, Meszaros 1 + 2, Zoric 2 + 6 , Tarţa 7 (1) + 14(2), Gladden 19 (3) + 8(1), Milovanovic 5 + 9(2), Nagy 6 + 5. În jocul secund arbitrii au oferit un 5% gazdelor, însă fără a influenţa numele câştigătoarei.
Jocul decisiv va avea loc miercuri (ora 19.00), iar arădencele trebuie să uite ultimele şase jocuri susţinute în compania Sfântului, pentru a aduce la Arad al şaptelea titlu naţional.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!