Cu două victorii (77-37, cu Zsirafok şi 55-22, cu Fehertigrisek), obţinute în grupa D valorică la mini-baschet 1, arădencele – în formula: Simian, Vati, Spier, Brehuescu, Hamza, Toth, Peter, Ticău, Bupte şi Balogh – au promovat o treaptă valorică (grupa C, meciuri care vor avea loc în luna noiembrie).
S-au inscris in campionatul Ungariei
DEBRECEN. Incredibil, dar adevărat. Echipele de mini-baschet 1 şi 2 ale Liceului cu Program Sportiv Gloria Arad (antrenoare Ildiko Sereş) s-au înscris în campionatul Ungariei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor din data de 28-06-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Un avion civil s-a prăbușit duminică în estul Franței, în apropiere de orașul Nancy, accident soldat cu moartea celor 11 persoane aflate la bord, a anunțat Yves Seguy, prefectul departamentului Meurthe-et-Moselle, relatează AFP și Reuters.
Local
Timp de aproape două luni, activitățile cu publicul ale compartimentelor Tribunalului și Judecătoriei Arad se vor desfășura timp de două ore pe zi.
Mapamond
Bahrain și Kuweit au afirmat, duminică, că au interceptat noi rachete și drone lansate de Iran în noaptea precedentă împotriva teritoriului lor, după noile atacuri ale Statelor Unite sâmbătă împotriva Iranului, motiv pentru care guvernul din Bahrain a cerut o acțiune internațională pentru a opri agresiunile iraniene, informează EFE.
Advertorial
Piata auto din Romania traverseaza o perioada in care preturile masinilor noi au atins cote greu de inteles pentru consumatorul pragmatic. De multe ori, configurarea unui SUV de familie incepe de la o suma rezonabila, dar creste cu mii sau chiar zeci de mii de euro in momentul in care adaugi dotari de siguranta si confort care, in mod normal, ar trebui sa fie incluse din start.
Citiți principiile noastre de moderare aici!