Trimite articolul
Xnoghiu nu a avut vesminte sau habar nu are ce trebuie facut la aceasta slujba?!!!
Ati uitat din titlu Legionar.
-
cred ca te uiti la desene animate,sectantule
-
Nu se uita la desene animate. Felea, Lacatusu si Staniloaie au fost legionari.
-
AradMişcarea Legionară a fost sprijinită puternic de preoţi
Primul cuib legionar din judeţul Arad a fost înfiinţat de către profesorul de la Academia Teologică Arădeană, Ilarion Felea, cel care a fost între 1934 şi 1944 redactorul revistei „Biserica şi Şcoala”, unde a şi publicat unele articole cu caracter legionar.
„Felea a constituit cuibul legionar în 1940, denumit Sfântul Ioan Gură de Aur, în cadrul căruia se studia doctrina legionară şi se făcea propagandă acestei organizaţii. Din cuibul respectiv a făcut parte şi preotul Tudor Demian, membru în Mişcarea Legionară din 1940, acesta desfăşurând o activitate publicistică, scriind articole pro legionare şi anticomuniste. Au mai fost şi unii studenţi de la teologie care aveau simpatii legionare, precum Dimitrie Gornic, devenit membru în Mişcarea Legionară din 1936. Acesta a constitit un cuib legionar în localitatea arădeană Iermata, denumit Decebal”, ne spune istoricul arădean Antoniu Martin.
-
Constituția României (Articolul 29): Specifică în mod clar că libertatea gândirii, a opiniilor și a credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. De asemenea, precizează că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o religie sau să adere la o credință religioasă contrară convingerilor sale.Declarația Universală a Drepturilor Omului (Articolul 18): Statuiază că orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei. Acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea.Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Articolul 9): Protejează libertatea de manifestare a religiei sau a convingerilor prin învățământ, practici, cult și îndeplinirea rituarilor, atât în mod individual, cât și colectiv.
-
Sf. Pavel, marele ideolog și apostol al creștinimului, înainte să fie creștin și să cadă victimă prigoanei împăraților romani, i-a prigonit și a ucis creștini. Dar figurează printre cei mai importanți sfinți, alături de cei care l-au cunoscut direct pe Iisus. Păcatele nu te împiedică să devii sfânt, dar numai cu condiția să te dezici de ele.
„Canonizarea nu este altceva decât o recunoaștere sfințeniei deja existente a unor persoane. Avem un destin și o biografie celebră la începutul creștinismului și anume pe cea paulină. Sfântul Apostol Pavel însuși mărturisește, într-una din istoriile sale, că la început ucidea creștini, dar convertirea sa pe drumul Damascului îl pune într-o nouă paradigmă existențială. Este cu totul alt Pavel, alt om. Deci nu e neapărat o problemă că ajung în calendar oameni care au trecut legionar. Pe noi ne interesează dacă acești oameni s-au pocăit de păcatele lor, dacă au conștientizat răul pe care l-au făcut și dacă în mod public și-au cerut iertare”, spune Palencsar.
BOR: E dreptul nostru să decidem orice canonizare
Biserica Ortodoxă Română a reacționat, la rândul său, la criticile Institutului „Elie Wiesel”.-
Te inchini la becali daca-l fac astia sfant? Stiu cu ce se mananca toate astea pt ca am studiat cate ceva. Stiu ca timotei( nu merita sa-i scriu numele cu majuscula) acest Radu Viorel sau in alte surse Zamfir trebuia sa zboare dupa ce l-a facut pe noghiu si pe multi altii cu pile preoti ( nu spun eu asta ci canoanele bisericii pe care el o reprezinta)Il canonizam si pe timotei? E o strategie de marketing sa canonizezi. Iese banu. Mai plimbi niste moaste, mai vinzi niste icoane, vine lumea la biserica sa puna banu………
-
-
-
Gasesti , pe Historia, ” Secretele cuiburilor de legionari din Romania”
-
Am ajuns sa sărbătorim legionari. Progres, ce mai? Maine-poimaine, parca nici Hitler nu ni se va mai părea băiat rău.
Jos labele politice de pe biserică. Clica Falcă lăsați credința in pace.
-
Nu se lasa unii pe altii. Falca si clica lui nu au mers acolo neinvitati.