Acestea au revenit perechiilor: Adrian Madaras/Alexandra Bondoc (Openbasic 16/18ani – locul 2 şi latino – locul 3), Ștefan Mara/Melisa Mocan (12/15 ani; clasa D – 3 şi latino – 2) şi Victor Bîrsan/Mara Iancu (12/15ani hobby – 2).
S-au remarcat la Cupa „ProDance”
S-au remarcat la Cupa „ProDance”
5 clasări pe podiumul concursului de dans sportiv de la Alba Iulia a obţinut Ballroom Dance Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
Local
ADR Vest, organismul care implementează proiecte de miliarde de euro, fonduri nerambursabile, a depășit pragul de 100 la sută contractare.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că social-democrații pot să treacă în opoziție, dacă nu se ajunge la o armonizare a punctelor de vedere.
Local
Marți, 21 aprilie 2026, în fața Inspectoratului Școlar Județean Arad a fost dezvelit bustul filantropului basarabean Vasile Stroescu.
Mapamond
Premierul pakistanez, Shehbaz Sharif, a cărui țară joacă un rol de mediator în conflictul dintre Statele Unite și Iran, a salutat miercuri prelungirea armistițiului anunțată de președintele american, Donald Trump, notează AFP.
Local
63 de firme „cuplate” în opt asocieri au participat la liciția pentru construirea viitorului Complex Matern-Pediatrie.
1
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat marți prelungirea armistițiului cu Iranul pentru a-i oferi Teheranului mai mult timp pentru a negocia, menținând în același timp blocada porturilor iraniene, relatează AFP și Reuters.
1
România
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, este de părere că premierul Ilie Bolojan ar merita susținere să facă reforme și a atras atenția că este important să se realizeze curățenie în societățile de stat care generează pierderi în fiecare an.
2
ARADON Sport local
Arădencele au condus toată partida și au scos campioana de pe podium după mulți ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!