De vineri până duminică (ora 10), iubitorii sportului pe două roţi vor avea ocazia să asiste la întrecerile etapei a V-a de Supermoto Hobby şi Open, etapelor III şi IV de Supermoto, clasele 65-85, juniori 2 şi 3 şi etapei a III-a de Supermoto, clasele 85, 125, moto 3 şi scutere, juniori 1.
Spectacol pe doua roti
ARAD. În organizarea CS AriciSupermoto Arad, în colaborare cu FR Motociclism, Circuitul Vik Power din oraşul nostru găzduieşte, la sfârşitul acestei săptămâni, ultima etapă a Campionatului Naţional de supermoto.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
CFR Călători a decis ca cele două vagoane bar-bistro care se află în prezent în circulație să facă parte din garniturile de tren care circulă pe relația Arad-București Nord.
România
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu își dorește această funcție.
Local
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice
Local
ARAD. În vederea executării lucrărilor de întreținere și reparații, respectiv asfaltarea părții carosabile, în perioada 28 septembrie 2026, ora 07:00 – 28 octombrie 2026, ora 19:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Cornel Radu și strada Vasile Lucaciu.
Local
Doar una din cele trei creșe construite în ultimul an în județul Arad, prin programul guvernamental „Sfânta Ana”, funcționează în prezent, pentru că două nu au încă nici personal didactic sau nedidactic și nu sunt racordate la rețeaua de electricitate.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!