Întrebat despre posibilele oferte de a face pasul mai sus, golgeterul Seriei a IV-a din eşalonul fotbalistic cu numărul trei, cu 14 reuşite, a spus: „Înainte să văd aceste oferte şi apoi putem discuta. Acum mă gândesc doar la Şoimii Lipova, sper să înscriu cât mai multe goluri şi, de ce nu, să promovăm. Depinde şi de conducere, de obiectivul pe care îl va stabili în această iarnă”.
Trabalka, omul care aduce golul
Trabalka, omul care aduce golul
LIPOVA. Trecut pe la UTA şi CSM Rm Vâlcea, în Liga 2, dar şi la Dinamo, în Liga 1, atacantul Kevin Trabalka şi-a făcut un frumos cadou la împlinirea a 22 de ani, reuşind o „dublă” în victoria „şoimilor” din Lipova la Ghiroda.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!