aradon.ro Web analytics

Un nou curs de arbitri

De Daniel Scridon

Un nou curs de arbitri

Reactualizat la:
Scris de Daniel Scridon

ARAD. Comisia Judeţeană de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad organizează un nou curs pentru formarea viitorilor cavaleri ai fluierului. Al 6-lea sub mandatul echipei coordonate de preşedintele Răzvan Cadar. Perioadă de timp în care peste 100 de tineri au aprofundat tainele arbitrajului, ajungând să oficieze deja în primul eşalon valoric al fotbalului judeţean, dntre care îi amintim pe: Darius Leah, Denis Calnacov, Denis Dista şi Darius Dragoş.

Sunt aşteptaţi să participe la acest curs intensiv, cu durată de două luni, fete şi băieţi cu vârsta minimă 14 ani, pasionaţi sau practicanţi ai sportului rege. După absolvire, chiar în această primăvară vor fi delegaţi la jocuri din campionatele judeţene de copii şi juniori , dar şi la cele din ultimul eşalon valoric, Liga 6” – ne spune Leontin Buda, membru în CJ Arbitri.

Coordonatorul cursului de arbitraj este Corneliu Tiulea, iar informaţii şi înscrieri pot fi obţinute la tel: 0742.230486 sau 0723.068841, termenul limită fiind 20 februarie, ziua în care va debuta cursul.

0 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Local

    PNL Arad îşi anunţă obiectivele pentru alegerile din acest an
    Gheorghe Falcă a declarat că, în jurul datei de 8 martie, vor fi anunţate obiectivele PNL Arad pentru alegerile locale şi cele parlamentare.

    Local

    Un SMURD pentru Nădlac
    ARAD. În şedinţa Consiliului Judeţean Arad, a fost adoptată o hotărâre prin care o ambulanţă SMURD de tip B va ajunge în oraşul Nădlac, urmând să deservească zona de vest a judeţului.

    Local

    Un tânăr căutat de DIICOT Arad a spus că are simptome de coronavirus și a fost dus la spital
    Un tânăr de 25 de ani, din Suceava, la care polițiștii au făcut percheziții, vineri, 28 februarie, în baza unui mandat emis de DIICOT Arad, le-a spus oamenilor legii că s-a întors recent din Italia și are simptome de coronavirus. Acesta a fost dus la spital. 1

    Local

    Banii înapoi pe un proiect european
    Consiliul Judeţean Arad va plăti o corecţie financiară de peste 50.000 de euro pentru un proiect european.

    Local

    „Big brother” a iscat tensiuni în CLM
    Cele 15 milioane de euro, la cât a fost evaluat sistemul de supraveghere video a oraşului, i-au nemulţumit pe unii dintre aleşii locali. 7

    Local

    Falcă, în comisia care negociază urmările Brexitului
    Europarlamentarul arădean va face parte din comisia Parlamentului European care va negocia interesele cetăţenilor europeni din Anglia. 4

    Local

    Vizită inopinată a secretarului de stat pe tăierile ilegale de arbori
    Două zone, în care erau indicate nereguli, au făcut obiectul vizitei secretarului de stat de la Ministerul Mediului și a autorităților locale. 3

    Local

    Apel lansat către studenții arădeni
    Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad salută inițiativa europarlamentarului Gheorghe Falcă de a implica tineri studenți în activitatea cabinetului europarlamentar.

    România

    Femeie din Timișoara cu coronavirus! Sunt trei cazuri în România!
    Testele au confirmat! O femeie de 38 de ani din Timișoara are coronavirus. 10

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.