Materialul oferă informații despre funcționarea sistemului de învățământ superior și a universităților, precum și despre principalele aspecte ale parcursului studențesc: de la admitere și organizarea studiilor, taxe, burse și alte forme de sprijin financiar, până la drepturile și obligațiile studenților, serviciile și facilitățile disponibile, oportunitățile de dezvoltare, formele de sprijin și incluziune, reprezentarea studențească, adaptarea la mediul universitar, reușita academică, sănătatea și starea de bine.
„Ghidul a fost conceput atât ca instrument de informare pentru studenți, cât și ca resursă care poate fi utilizată și distribuită de universități, cadre didactice, centre de consiliere și orientare în carieră, organizații studențești, precum și de toți cei implicați în sprijinirea parcursului studenților”, a informat Ministerul Educației și Cercetării pe Facebook.
Ghidul a fost elaborat în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar” (cod SMIS 322473), implementat de UEFISCDI în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027 și din bugetul național.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!