Au profitat de neaşteptatul abandon fotbalistic al campionilor judeţeni de la Athletico Vinga şi au bătut palma cu antrenorul Radu Popa, care îl înlocuieşte pe banca tehnică pe Lucian Ciba.
La reunirea lotului celor de la „VI-FE”, primarul Ionică Maliţa le-a vorbit jucătorilor despre eforturile autorităţilor locale pentru a rămâne competitivi la acest nivel. Dovadă şi cele şase transferuri la nivelul lotului de jucători. Este vorba despre fundaşii Denis Lazăr (28 de ani, ex-Athletico Vinga) şi Darius Muntean (19 ani, ex-Unirea Sântana), dar şi mijlocaşii Răzvan Ristin (21 de ani, ex-CSC Ghiroda), Luca Bodri (26 de ani, ex-Athletico Vinga), Luca Bodri (26 de ani, ex-Athletico Vinga) şi George Păduraru (18 ani, ex-UTA).
În această vară, gruparea felnăcană s-a despărţit de tot atâţia jucători: Mirel Arsene, Alexandru Gavrilaș, Cătălin Goia, Mario Andrieș, Cristian Perta și Balasz Buza.
În privinţa obiectivului, preşedintele clubului din Felnac, Migricel Istin, vorbeşte despre o clasare pe locurile 3-6, dar cu lotul avut la dispoziţie de antrenorul Radu Popa pretenţiile pot creşte. Omogenitatea echipei şi găsirea unui 11 de start vor fi posibile după disputarea celor şase partide de verificare: Mureşul Zădăreni (18 iulie), CS Socodor (25 iulie), CS Vladimirescu (1 august), Șiriana Şiria (8 august), Unirea Sânnicolaul Mare (12 august) și Podgoria Pâncota (15 august).
Citiți principiile noastre de moderare aici!