Iată cum, a trăit această cursă admirabila atletă din Arad:

„A fost o provocare pentru mine şi o aventură interesantă. Cu toate că nu eram 100% pregatită pentru o aşa cursă, mi-am luat inima în dinţi şi m-am pus la start. Emoţiile de dinainte m-au ţinut trează toată noaptea şi au accentuat starea de nesiguranță pe care o aveam şi a intervenit frica că voi fi nevoită să abandonez, ca nu o să pot duce cursa până la sfârşit. Aveam tendința să trag tare, apoi îmi aminteam că nu e un semimaraton şi nici maraton, sunt 70 de km. „Hai, Raluco! Ai trecut de jumate. Mai e puţin. Poţi!”… apoi nu mai puteam, erau momente în care durea atât de tare, de la răniile din tălpi până la gândurile care te incearcă în tot acest timp. Ultimii 10 km mi s-au părut infernali, alergam şi plângeam. A durat mai mult ultima tură decât mi-am imaginat, dar bucuria ce am simțit-o era unică: „S-a terminat, ai făcut-o şi pe asta!”. În 8 ore şi 23 de minute”.