Semifinalele sunt programate vineri, zi în care va avea loc și finala probei de dublu, iar turneul – al cărui director este Ovidiu Fereştean – se va încheia sâmbătă, de la ora 10, când au loc finalele de simplu la băieți și fete.
Viitori campioni ai tenisului european joacă la Arad
Viitori campioni ai tenisului european joacă la Arad
ARAD. Iubitorii tenisului de câmp din oraşul nostru sunt aşteptaţi, vineri şi sâmbătă, la Baza UTA (intrarea este liberă), pentru cele mai importante schimburi de mingi ale ediţiei cu numărul 18 din „Hai Cup”, unul dintre cele mai importante turnee dedicate juniorilor la categoria Under 14.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
România
Tribunalul București a admis luni o nouă cerere depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu.
Mapamond
Regiunea Egeei de Nord din Turcia, țară cu peste 8.000 de kilometri de coastă la patru mări, primește mai puțini vizitatori decât litoralul situat mai la sud, deși pare a fi locul ideal pentru a scăpa de haosul vieții moderne. Ceea ce face ca Egeea de Nord să fie specială este îmbinarea dintre natură, istorie, gastronomie și un stil de viață liniștit.
Local
Volume din secolele XVII, XVIII și XIX se regăsesc pe rafturile unei biblioteci speciale, dedicate cărților vechi, inaugurată la Colegiul Național „Moise Nicoară”.
România
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, cei doi urmând să discute inclusiv despre securitatea din zona Mării Negre.
Citiți principiile noastre de moderare aici!