Triplă campioană naţională şi balcanică, de trei ori medaliată cu bronz la „europene”, a treia jucătoare a Europei la nivelul cadetelor, sportiva de la CS Municipal se pregăteşte pentru întâia competiţie de mare anvergură la nivelul junioarelor, Campionatul Mondial din Bahrain, de la mijlocul lunii noiembrie, unde vizează o medalie.
Vrea o medalie şi la „mondialele” de junioare
ARAD. An excelent pentru urmaşa Danei Dodean, jucătoarea de tenis de masă Bernadett Balint.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
Mapamond
Infecția cu hantavirus „nu este un nou COVID-19”, au declarat reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informează luni AFP.
Mapamond
Continuarea blocării transporturilor de îngrășăminte în strâmtoarea Ormuz riscă să declanșeze în câteva săptămâni o „criză umanitară majoră”, a declarat luni, pentru AFP, șeful unui grup de lucru al ONU care vizează reluarea tranzitului acestei mărfi cruciale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!