Cei interesaţi sunt aşteptaţi începând de luni, 28 septembrie, ora 15, la stadionul Gloria. Relaţii suplimentare se pot obţine la stadion sau telefon: 0722.405607, prof. Gheorghe Indreica.
Ziua porţilor deschise la stadionul Gloria
Ziua porţilor deschise la stadionul Gloria
Lăudabilă iniţiativa Clubului Sportiv Şcolar Gloria de a organiza „Ziua porţilor deschise” pe stadionul Gloria, pentru copiii între 8 şi 14 ani care doresc să practice atletismul în mod organizat şi cu profesori de specialitate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
7
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!