Aradul se poate mândri, începând de vreo zece zile, cu o sportivă care a cucerit două medalii europene la gimnastică aerobică. Zsófia Mészár a strălucit în echipa de senioare a României, cu care a ieșit pe locul 2 pe națiuni, după Rusia, reprezentanta CS Universitatea Arad obținând și un „bronz”, în proba de aerodance.

O poveste de succes

JA: Fă-ne o scurtă biografie a carierei și apoi spune-ne care au fost cele mai bune rezultate de până acum.

Zsófia Mészár: Am început gimnastica aerobică de la 3 ani, iar cea de performanță,de la 7 ani. Am debutat la CS Urania, după care am trecut la CS Universitatea Arad. Am avut multe competiții naționale și internaționale până la vârsta de 17 ani, timp în care am fost de multe ori pe podiumul de premiere. În 2017 am fost componenta lotului național de juniori, după care am participat la CE din Italia, devenind acolo campioană și vicecampioană europeană în proba de grup și cu echipa. Din 2018 sunt componenta lotului național de seniori, însă în anul 2018 am ratat toate competițiile din cauza unei accidentări la genunchi. La începutul anului 2019 am reînceput pregătirea cu lotul național, la București.

JA: Ce înseamnă să fii de două ori medaliată europeană?

Z. M.: Pentru mine medaliile înseamnă recunoașterea efortului depus și dovada că ambiția și munca, combinată cu răbdare și determinare, mereu vor aduce răsplata meritată. În momentul în care afli că ești medaliat, nu poți conștientiza încă sută la sută ce s-a întâmplat, abia după un timp îți dai seama că s-a terminat totul și chiar ai reușit, iar atunci sentimentul fericirii și al ușurării nu lipsește. Când am plecat la concurs, am avut așteptări la medalie, însă nu poți fi sigur până în momentul în care ai medaliile în mână. Sunt foarte mândră pentru rezultat, o medalie de argint și una de bronz nu este ușor de obținut, mai ales la prima mea competiție majoră la categoria seniori.

JA: Spune-ne mai multe despre accidentarea care te-a făcut să ratezi „mondialele”.

Z.M.: Accidentarea la genunchi a avut loc anul trecut, cu două luni înainte de Campionatul Mondial pentru care ne pregăteam cu intensitate foarte mare. Nu am reușit să mai concurez, deoarece ligamentul încrucișat anterior al genunchiului s-a rupt, operația fiind obligatorie. Au urmat șase luni de recuperare, iar abia apoi au început antrenamentele specifice. A fost foarte greu să trec peste traumă, o perioadă lungă nu am mai crezut că voi mai reuși vreodată să fac sport, dar ceva m-a împins tot în față. Într-un fel, știam că o carieră totuși destul de lungă pe care o aveam în gimnastică nu se poate termina în felul acesta. A fost chiar foarte greu să încep să fac din nou elementele pe care înainte le făceam fără probleme – și nu neaparat din cauza dificultății acestora – ci a fricii. Mereu aveam în gând accidentarea și nu voiam să se mai repete vreodată.

JA: În încheiere, spune-ne cine te-a sprijinit în tot acest timp.

Z.M.: Sprijinul a fost permanent din partea mai multor persoane, cărora le multumesc foarte mult că mi-au fost mereu alături: în primul rând familia mea, antrenorii Ramona Haidu, Mădălina Cioveie și Marcela Fumea, conducerea și profesorii școlii Csiky Gergely, domnul dr. Radu Prejbeanu, cei care au contribuit la recuperarea și refacerea mea, Norbert Varga și Zsolt Nagy și mental coachul, Zsolt Balázs.