„Sculptura azi”, la „Delta”

Prima ediţie a acestei expoziţii, care cuprinde de fiecare dată lucrările de ultimă oră ale altor patru artişti, de regulă tineri, a avut în 2007, tot la Galeria Delta. Este vorba de un proiect curatorial semnat de sculptorii Anamaria Şerban şi Cosmin Moldovan care se doreşte a fi de durată, pe parcursul a mai multor ani.

În cadrul acestei ediţii, a V-a, expun Marius Bacriu, Cristian Răduţă, Eufrosina Săbiescu şi Dan-Vasile Vişovan. Fiecare vine cu discursul sculpural propriu, distinct, nefiind subsumat unei teme comune pre asumate. Fiecare artist are lumea lui de forme realizate în materialul pe care-l consideră cel mai potrivit exprimării ideii.

Mariu Bacriu se prezintă cu un grup masiv de lucrări în lemn care revalorizează cu o nouă sensibilitate buna tradiţie a sculpturii moderne româneşti. Se simte o evidentă afinitate electivă cu căldura mocnită, cu calmul frontalităţii si simetria lucrurilor perforate ale lui Ovidiu Maitec, desigur cu pronunţate rezolvări, soluţii, tratări şi accente proprii care-l desprind de maestrul său spiritual.

Cristian Răduţă abordează o tehnică mai complexă, un fel de sedimenatre metalică prin depuneri electrolitice pe suport de răşini. Motivul figurativ agreat de artist, cu care opereză în grupaje compacte e rinocerul. Aerul de ironie dau şi calităţile plastice ale materialului dau farmec şi mister necuvântării formelor.

Eufrosina Săbiescu se exprimă cu mare plăcere într-un material intermediar care face transferul formal de la modelajul în pământ la pozitivul în bronz, gipsul.

Artista valorifică cu sensibilitate şi măiestrie jocul de lumini şi umbre ale reliefurilor, alternaţele de negativ-pozitiv, plin şi gol, prezenţă-absenţă, agitat-liniştit. Lumea sa de forme îşi cântă în surdină sensibilităţile de alburi şi griuri pe care le aşterne lumina în diversitatea infinitezimală a unghiurilor ei de incidenţă pe suprafeţele netede sau aspre.

Lucrările lui Dan-Vasile Vişovan sunt toate plămădite parcă sub semnul undei. Formele sale clădite pe principiul ceramicii neolitice prin adăugări suprapuse de cilindri implică un uriaş efort şi răbdare. Mii de puncte de sudură leagă pe dos barele subţiri curbate de fier, gros de 5 mm. Zidind de fapt forme arhetipale pe cât de simple în aparenţă pe atât de bogate în vibraţie la nivelul suprafeţelor volumelor.

O expoziţie admirabilă şi de acestă dată, profesionistă, în care personalităţi conturate sunt puse faţă-n faţă propunând „armonizări prin contrast”, viziuni, materiale şi tratări formale subliniat distincte.