Asociaţia Amvest organizează în perioada 8-16 septembrie campania „Drept la Educatie“.
Arădenii care doresc să doneze rechizite, îmbrăcaminte sau încălţăminte sunt aşteptaţi în Ahmad Tea House, (Piaţa Avram Iancu 9), acolo unde este amplasat centrul de donaţii.
Recital în scop caritabil
În data de 16 septembrie, începând cu ora 20.00, în Ahmad Tea House se va organiza un recital în scop caritabil susţinut de Oana Togoe, o tânără speranţă a Aradului. Intrarea este liberă şi o parte din încasările făcute de local în timpul recitalului se vor redirecţiona către achiziţionarea de rechizite.
„Până în 16 septembrie încercăm să demonstrăm că suntem în primul rând oameni şi mai ales că nu suntem imuni la problemele celor din jurul nostru. Zeci de copii din Arad rămân neşcolarizaţi sau abandonează şcoala în fiecare an din cauza lipsei fondurilor pentru rechizitele şcolare şi ne dorim să aducem o bucurie acestor tineri aflaţi la început de drum”, ne-a spus Daniel Mitre, reprezentantul Asociaţiei Amvest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!