ARAD. Luni, 26 octombrie, a fost Sărbătoarea Sfântului Dumitru din Salonic. Nu mai puţin de 16 biserici din Arhiepiscopia Aradului sunt puse sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. E vorba de bisericile din localităţile: Bruznic, Cermei, Conop, Cruceni, Curtici, Dumbrăvița, Ghioroc, Iratoș, Milova, Roșia Nouă, Satu Mare, Șoimuș, Șomoșcheș, Vladimirescu I, Zăbrani şi Zărand.

Sf. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Sfântul Dimitrie din Salonic a trăit în secolul 4, fiind ofiţer roman. A devenit, în urma unei cariere prestigioase în aramata romană, guvernatorul al Salonicului.

Sfântul Dimitrie s-a născut, conform surselor scrise câteva secole mai târziu, undeva în jurul anului 270 în provincia Iliricum. Ajunge proconsul al Salonicului şi ulterior martirizat în timpul persecuţiilor îndreptate de romani împotriva religiei creştine. Devine ulterior sfânt după ce oamenii din zona Salonicului mărturisesc mai multe minuni pe care le atribuie martirului Dimitrie. Sărbătoarea sa devine oficială în timpul imperiului bizantin. În Evul Mediu devine unul dintre sfinţii militari, adică cei veneraţi în special de soldaţi în timpul războiului.

Sf. Dimitrie cel Nou

Pe 27 octombrie este sărbătorit Sf. Dimitrie cel Nou sau Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului. A trăit în secolul 13, conform surselor româneşti, sau secolul 17, conform celor bulgăreşti. A fost un păstor din satul Basarabovo care a devenit ulterior monah. În urma ascezei făcute lângă albia unui râu într-o mică grotă devine ulterior sfânt, mai ales după ce locuitorii din zonă spun că s-au întâmplat multe miracole şi vindecări în acea zonă.

Generalul Peter Saltikov ia moaştele sfântului Dimitrie cel Nou în timpul unei campanii din secolul 18 în războiul cu Imperiul Otoman şi le trimite spre Rusia. În Bucureşti însă, negostorul aromân Hagi Dimitrie şi mitropolitul Grigore, având un mare respect faţă de sfânt, reuşesc să negocieze cu Saltikov şi să păstreze moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou la Bucureşti în 1775.

Moaştele acestuia au scoase spre cinstire în timpul epidemiilor de ciumă şi holeră din 1815 şi 1830 de domnitorii Caragea şi Ghica. În 1955 Biserica decide generalizarea cultului.