NĂDLAC. Cei 16 migranți au fost descoperiți în urma controlului de frontieră. Aceștia erau ascunși în remorca unui autotren înmatriculat în Germania, în spatele paleților cu marfă. Conform actelor de însoțire a mărfii automarfarul era încărcat cu coji de semințe de floare soarelui și avea Germania ca destinație. La volanul autotrenului se afla un bărbat în vârstă de 30 de ani, cetățean turc. „În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport. Astfel au fost descoperite ascunse, în interiorul remorcii autovehiculului, în spatele paleţilor cu marfă, 16 persoane, dintre care 14 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 35, şi doi minori în vârstă de 14 şi 16 ani. Cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că grupul era format din opt cetățeni sirieni, cinci irakieni şi trei cetăţeni turci, solicitanţi de azil în ţara noastră”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Șoferul turc este cercetat pentru trafic de migranți, iar cei 16 migranți pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
16 sirieni, irakieni și turci, ascunși într-un autotren
16 sirieni, irakieni și turci, ascunși într-un autotren
Polițiștii de la Nădlac II au descoperit, ascunse în remorca unui automarfar, 16 persoane din Siria, Irak și Turcia, care au încercat să iasă ilegal din țară.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Mapamond
Germania pledează pentru înființarea unei forțe de intervenție rapidă în cadrul agenției europene pentru frontiere Frontex, care să asiste statele membre în cazul unei presiuni migratorii bruște la granițele externe ale UE, cum ar fi situația din Ceuta din această vară, relatează AFP.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!