Fiica unui bărbat condamnat pentru agresiuni sexuale asupra unei minore de 12 ani a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare, după ce a încercat să influențeze declarațiile victimei în procesul în care era judecat tatăl său.
Potrivit hotărârii instanței, în august 2022, femeia s-a deplasat la domiciliul victimei și al mamei acesteia, în contextul în care tatăl său era cercetat și se afla în arest preventiv. În cadrul întâlnirii, aceasta le-ar fi făcut propuneri financiare pentru ca minora să-și schimbe declarațiile date în dosarul penal. Mai exact, femeia le-a promis fetei și mamei sale o mie de euro lunar pentru a-și retrage plângerea. „O zis tati că merge la lucru în Germania şi 1.000 euro trimite şi nu se mai apropie de tine (…) o zis că lucrează pentru voi dacă trebuie, o viaţă”, le-a transmis femeia celor două, promisiune înregistrată audio de mama victimei. Probele administrate în cauză au inclus înregistrarea audio a discuției dintre inculpată, victimă și mama acesteia, din înregistrare rezultând că femeia încerca să o determine pe minoră să prezinte o versiune favorabilă tatălui său și să susțină că aceasta l-ar fi provocat să aibă un comportament sexual nepotrivit. Mama și minora au refuzat propunerile și au declarat că nu își vor modifica declarațiile și că vor relata autorităților cele întâmplate.
Condamnată
Tatăl femeii fusese trimis în judecată pentru o faptă de natură sexuală comisă asupra minorei în iulie 2022. Femeia le-a spus fetei și mamei sale că vrea doar „să-l văd pe tati liber”, rugând-o pe mama fetei să o convingă pe cea mică „să zică ea, că şi ea o vrut (…) te-ai dezbrăcat în faţa lui, i-ai făcut provocările”, „să spui că ţi-o fost frică să recunoşti adevărul”. În fața anchetatorilor, femeia a recunoscut integral fapta și a solicitat judecarea cauzei prin procedura simplificată. Instanța a condamnat-o pentru infracțiunea de influențarea declarațiilor la un an de închisoare, însă a dispus amânarea aplicării pedepsei. Termenul de supraveghere a fost stabilit la doi ani. În această perioadă, femeia trebuie să respecte mai multe obligații impuse de instanță și să se afle sub supravegherea Serviciului de Probațiune.
În închisoare
Tatăl femeii, prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Arad, modificată şi definitivă prin decizia penală a Curţii de Apel Timişoara, a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol, „constând în aceea că în data de 15.07.2022, în timp ce se afla la locuinţa sa prin constrângere, împotriva voinţei persoanei vătămate, în vârstă de 12 ani, a început să o atingă în zonele intime, să o sărute, i-a penetrat vaginul cu degetele prin mai multe mişcări rapide, a început să se masturbeze în faţa victimei şi i-a solicitat minorei să îi facă un act sexual oral, persoana vătămată refuzând şi strigând după ajutor”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!