Au fost avansate în gradul următor la termen, un număr de 24 de cadre din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad: doi ofiţeri şi 22 de subofiţeri. Momentul avansării a avut loc într-un cadru festiv, la revista de front a unităţii. „Înaintarea în grad la termen, se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 80 din 1995, actualizată, privind statutul cadrelor militare. Colonel Burlan Claudiu Daniel, (Î)inspector şef, a înmânat noile grade cadrelor avansate, le-a mulţumit pentru devotamentul şi efortul depus în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi le-a urat tuturor mult succes în activitate”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
24 de cadre avansate în grad la Jandarmeria Arad!
24 de cadre avansate în grad la Jandarmeria Arad!
A doua zi a lunii august a adus pentru o parte dintre jandarmii arădeni avansarea la gradul următor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Local
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.
Local
Colaborarea culturală dintre municipiile Arad și Pécs (Ungaria) continuă printr-un nou eveniment dedicat promovării artei și dialogului cultural dintre cele două orașe înfrățite.
România
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, „cum se fac toate casele în Italia pentru servitori”.
1
Local
După ce a fost reținut la Arad pentru luare de mită, apoi în Bihor pentru că s-a dat drept polițist, fostul polițist a fost reținut din nou, de data aceasta în județul Timiș. Este acuzat că s-a dat drept polițist în Timișoara și a cerut mită unei șoferițe.
România
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!