Echipajele internaţionale (din Cehia, Bulgaria şi Austria) care participă la exerciţiul Romodex 2015 au ajuns în bază – poligonul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad – joi seara în jurul orei 19.00. Au avut timp să-şi monteze corturile şi să facă o scurtă trecere în revistă a ceea ce avea să se întâmple câteva ore mai târziu. Cu puţin înainte de miezul nopţii s-a dat alarma (n.r. de menţionat este faptul că echipajele nu au ştiu ora la care va începe exerciţiul) şi echipajele au primit coordonatele GPS ale locului în care aveau să se deplaseze în vederea efectuării misiunii. Ajunşi la „3 Insule”, salvatorii au început să evalueze malul Mureşului, locul pe unde se poate intra în siguranţă, au scanat albia râului Mureş cu sonarul, apoi au lansat barca cu care au plecat în salvarea oamenilor care rămăseseră izolaţi pe „3 Insule” din cauza inundaţiilor (n.r. conform scenariului). Peste 40 de voluntari – care au jucat rolul sinistraţilor răniţi – au fost salvaţi de echipajele internaţionale.
„3 Insule” evacuată joi noapte de echipaje internaţionale
„3 Insule” evacuată joi noapte de echipaje internaţionale
Exerciţiul Romodex 2015 a demarat, conform programului, joi noapte la ora 24.00, la „3 Insule”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Local
Conferința Asociației Consorțiului Universităților Private din România și Republica Moldova.
Mapamond
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
2
România
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!