Contracte în avantajul consumatorului, spune Vasile Arion, vicepreşedintele ULALA, care obligă compania de termoficare să furnizeze, spre exemplu, apa caldă la temperaturi mai mari. Noile prevederi contractuale au fost negociate, în baza contractului cadru furnizat de către ANRSC, între reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi cei ai CET.
Întârzierea la semnarea contractelor a ajuns deja în al şaselea an de la emiterea ordinului ANRSC care obliga asociaţiile şi companiile de termoficare ca în şase luni de la emitere (în anul 2008) să fie renegociate şi semnate.
Probabil arădenii vor intra în legalitate în anul 2015 şi, din momentul semnării, cele două părţi trebuie să respecte clauzele contractuale, teoretic în avantajul clientului, adică al arădeanului.
50% au semnat pentru CET
ARAD. Aproape jumătate din asociaţiile de proprietari au semnat noile contracte cu singurul furnizor de energie termică din oraş: CET Hidrocarburi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!