aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
6.000 de garaje, la pământ!

6.000 de garaje, la pământ!

la 11 July 2018 07:44

6.000 de garaje, la pământ!

11 July 2018 07:44
În următoarele luni, toți deținătorii de garaje din Arad, unde se va interveni, vor fi somați să readucă terenul la starea inițială.
Scris de Valentin Goran - În următoarele luni, toți deținătorii de garaje din Arad, unde se va interveni, vor fi somați să readucă terenul la starea inițială.

Trimite articolul

X

Proiectul de regenerare urbană a spațiului public dintre blocurile din cartierele municipiului nostru, un proiect în valoare de 50 de milioane de euro și care se anunță a se finaliza în 2020, aduce după sine dărâmarea a 6.000 de garaje! Toate aceste construcții din fier, unele improvizate, altele nu, vor fi puse la pământ și spațiul va fi amenajat. Vom scăpa, ce-i drept, pe scurt, de aerul comunist cu iz de turcism.

2.000 de garaje, la pământ în 2018

Până la momentul redactării acestui material au fost somați 750 de arădeni, iar până la sfârșitul anului alți 1.250 de proprietari vor primi „vestea”. Per total, în acest an, vor fi culcate la pământ 2.000 de garaje.

Primele somații au fost lipite pe garajele din cartierul Alfa, dar și în alte cartiere ale municipiului miercuri, 4 iulie, iar termenul acordat de Municipalitate pentru ca arădenii să readucă terenul la starea inițială este de 15 zile, lucrătoare. Atenție, cei care încă nu au fost somați pot începe de pe acum să își golească garajele dacă sunt în zonele unde se realizează regenerarea urbană. Somațiile vor fi lipite şi pe ușile garajelor lor.

Unde vor fi dărâmate toate garajele?

Iar proiectul de care vorbim cuprinde opt loturi: Alfa, Vlaicu stânga, Vlaicu dreapta, centru, Confecţii şi Micălaca (împărţită în trei zone). Se va lucra la modernizarea spaţiului verde dintre blocuri, la realizarea de parcări supraterane la sol şi realizarea de locuri de joacă.

750 de proprietari, somați deja

Proprietarii construcţiilor provizorii au obligaţia ca în termen de 15 zile de la data primirii somaţiei să aducă terenul la starea iniţială. În cazul în care construcţiile nu vor fi demolate în termenul prevăzut, acestea vor fi desfiinţate de către autorităţi pe cheltuiala proprietarilor. Suma nu se cunoaște, tariful fiind stabilit de firma contractată de municipalitate, în funcție de suprafață.

„Până acum au fost distribuite aproximativ 750 de somaţii în Alfa, Confecţii, Micălaca (zonele 100 şi 200), dar şi în zona Calea Aurel Vlaicu, partea stângă. Urmează alte peste 1.000 de somaţii în celelalte zone ale municipiului incluse în proiectul de regenerare urbană a spaţiilor dintre blocuri”, a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.

Între 200 și 300 de lei, dărâmatul

Ne-am deplasat pe teren și am stat de vorbă atât cu unii dintre arădenii care au garaje cât și cu mai mulți cetățeni, preponderent de etnie romă, care așteptau să „preia comenzi”. Am aflat astfel că s-a format o adevărată „rețea” de dărâmat garaje. Cetățenii de etnie și-au scris numerele de telefoane pe mai toate somațiile pentru a se oferi la dărâmarea garajului. Suma percepută de aceștia este cuprinsă între 200 și 300 de lei. Am mai aflat că fiecare cartier are oamenii lui cu „echipe” formate cu cei ce trăiesc prin zonă.

Atenție, garajul dar și șapa

Atenție, nu doar garajul din metal trebuie dărmat, ci și șapa din beton trebuie spartă și scoasă. Reprezentanții Primăriei Arad ne confirmă acest aspect: „Terenul trebuie readus la starea inițială, ceea ce înseamnă atât cadrul metalic, cât și șapa din beton”. Ca atare, aveți grijă, dacă optați să plătiți una din „echipele de demolare” amintite de noi mai sus să le cereți în suma pe care vă înțelegeți să scoată și molozul, nu doar cadrul din metal.

Compensare sau restituire

Toate garajele pe unde trece regenerarea vor fi culcate la pământ. Vorbim de 6.000 de garaje ridicate în cartierele Aradului! Şi odată cu dărâmarea garajelor s-a ridicat şi o altă problemă. Arădenii, în cauză, ne-au întrebat dacă își vor mai primi banii înapoi dacă au plătit chiria pentru tot anul. Proprietarii garajelor, ne spune Ralu Cotrău, care au fost somaţi să-şi desfiinţeze construcţiile îşi pot recupera diferenţa de chirie şi taxă pe teren. Direcţia Venituri anunţă contribuabilii că în cazul în care au achitat în avans chiria aferentă întregului an, precum şi taxa pe teren, pot solicita restituirea sumelor achitate în plus sau pot opta pentru compensarea (care se va efectua din oficiu) cu debitele pentru anul 2019.

Cerere tip pentru restituirea banilor

„În cazul în care se optează pentru restituire, aceasta se realizează numai la solicitarea contribuabilului prin completarea unei cereri tip de restituire, însoţită de cartea de identitate. Cererea de restituire poate fi obţinută de la sediul Direcţiei Venituri – Serviciul Trezorerie, din str. Mucius Scaevola, nr. 9-11, sau poate fi descarcată online accesând adresa htt p://www.primariaarad.ro/modules/Formulare/tipizate/ pdf329.pdf. După completare, cererea tip de restituire va putea fi depusă la sediul Direcţiei Venituri, expediată prin corespondenţă scrisă la aceeaşi adresă sau trimisă online la adresa de email dvptrezorerie@primariaarad.ro. Informaţii suplimentare se pot obţine direct la sediul Direcţiei Venituri – Serviciul Trezorerie sau telefonic la numerele: 0257-283.312, int. 107 (Serviciul Trezorerie) sau 0731.630.041”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipului Arad.

Trimite articolul

X
Taguri:
Alfa ,
Arad ,
garaje
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Lovitură de teatru: UTA s-a sucit în privința portarilor!
    2
    Construcție impresionantă din Imperiul Roman, scoasă la iveală de nivelul scăzut al Dunării
    3
    Mureșan după anunțul PSD că nu îl votează: Am fost surprins de lipsa de respect față de președinte. Un gest ostil
    4
    Liga 4-Mavros începe cu derby-ul Socodor-Felnac
    5
    Rezultatele extragerilor Loto
    6
    Diplomația rusă susține că Ucraina și UE încearcă să atragă Georgia într-un nou război cu Moscova
    7
    Două zile până la eclipsa de Soare
    8
    Creșa din Fântânele, inaugurată în prezența ministrului Dezvoltării
    9
    Bibarț, despre rebranșarea la CET: „Aici nu merge cu vorbe, ci cu factura”
    10
    Doi studenți ai UAV, medaliați cu aur la RomGym Trophy 2026

    România

    Mureșan după anunțul PSD că nu îl votează: Am fost surprins de lipsa de respect față de președinte. Un gest ostil
    Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.

    ARADON Sport local

    Aradul, gazdă a CN de gimnastică ritmică
    ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.

    România

    Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT
    Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.

    România

    Proiect adoptat în Senat: Elevii, obligați să se prezinte la școală în uniformă
    Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.

    ARADON Sport local

    Turneul de vară Atletico a ajuns la ediția a XXIV-a
    Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.

    UT Arad

    Academia UTA, trei din patru! Juniorii U16, în fruntea seriei!
    Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.

    România

    Ambasadă: Confirmăm că Georgescu nu e membru al Ordinului Suveran Militar de Malta. Nu s-a emis legitimație pe numele lui
    Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu. 1

    România

    Ionel Rusen, omul de faceri din dosarul lui Călin Georgescu, reținut de procurorii DIICOT
    Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

    România

    UPDATE. Călin Georgescu, reținut de procurori DIICOT
    Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. 5
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.