Un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad s-a deplasat la locul cu pricina şi au auzit cu urechile lor zgomotele. „La adresa precizată jandarmii au identificat un bărbat care deranja liniștea locatarilor din zonă, ascultând muzică la volum foarte mare. Conform declarațiilor vecinilor, persoana reclamată le-a deranjat liniștea, în repetate rânduri, în special în ore ale nopții”, spun reprezentanţii Jandarmeriei. Oamenii legii l-au pus pe petrecăreţ să oprească muzica şi l-au amendat cu 200 de lei pentru tulburarea liniştii. Dar spectacolul nu s-a oprit aici. Fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul a început să ameninţe că va arunca imobilul în aer şi că îşi va da foc. Asistând la această scenă, jandarmii au chemat un echipaj de ambulanţă pentru un consult de specialitate, mai precis pentru un consult psihologic.
A ascultat muzică la maxim şi a fost amendat de jandarmi
Reactualizat la:
Un arădean de 43 de ani a devenit ţinta vecinilor, după ce vineri dimineaţă, foarte de dimineaţă, pe la ora 5:00, el asculta muzică la maxim. La ora 5:40, pe numărul de urgenţă 112, vecinii au chemat ajutor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!