aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
România
Proiectul privind ANI, respins în Senat. USR și PNL vor redepune proiectul

Proiectul privind ANI, respins în Senat. USR și PNL vor redepune proiectul

la 30 July 2026 18:56 Reactualizat la: 30 July 2026 19:04

Proiectul privind ANI, respins în Senat. USR și PNL vor redepune proiectul

30 July 2026 18:56 Reactualizat la: 30 July 2026 19:04
Senatul a respins, joi, proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, care miercuri a trecut de Camera Deputaților.
Senatul a respins, joi, proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, care miercuri a trecut de Camera Deputaților.

Trimite articolul

X

Proiectul a întrunit 55 de voturi ‘pentru’, 28 de abțineri iar 29 de senatori nu au votat.

Proiectul a fost dezbătut în pofida solicitării liderului grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, de retrimitere a actului normativ la Comisia juridică pentru a fi pus în acord cu unele observații ale departamentul legislativ al Camerei Deputaților. Solicitarea a fost respinsă de plen cu 45 de voturi ‘pentru’, 47 ‘contra’ și 16 senatori nu au votat.

Un amendament propus de președintele Comisiei juridice a Senatului, Cristinel Rujan, a generat ample discuții în contradictoriu în plen. Amendamentul prevede că ‘persoanelor față de care s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a legii le încetează de drept funcția sau demnitatea publică ori mandatul la 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii’.

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, consideră că solicitarea de retrimitere la comisie a proiectului are ca scop ‘salvarea lui Dominic Fritz’, dar liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, susține că amendamentul nu este constituțional, ‘România riscând să piardă 770 de milioane de euro’, ca jalon PNRR.

Sorin Șipoș a anunțat că PNL și USR vor reintroduce proiectul în circuitul legislativ, dar fără amendamentul disputat, astfel încât să fie aprobat în sesiunea extraordinară de săptămâna viitoare.

Un alt amendament disputat și aprobat în Comisia juridică a Senatului vizează eliminarea obligației de a include sumele cash în declarația de avere a demnitarilor.

Conform proiectului, Agenția Națională de Integritate (ANI) este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcționează la nivel național, ca structură unică, cu sediul în municipiul București. Obiectivele principale ale agenției vizează promovarea integrității și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea competențelor legale în materia evaluării averilor, incompatibilităților și conflictelor de interese, prevenirea conflictelor de interese în procedurile de achiziții publice prin mecanisme de verificare ex-ante, gestionarea raportărilor privind încălcări ale legii și protecția avertizorilor în interes public, precum și asigurarea unui climat de imparțialitate și transparență în relația dintre autoritățile și instituțiile publice și persoanele juridice de drept privat potrivit restricțiilor pre- și postangajare.

Obligația de depunere a declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese nu atrage publicarea integrală a acestora ori a unei copii a acestora, prevede proiectul, care a fost adoptat cu mai multe amendamente.

Agenția publică într-un registru electronic de conformare exclusiv următoarele informații: numele și prenumele deponentului; funcția, demnitatea sau calitatea publică deținută și entitatea în cadrul căreia aceasta este exercitată; tipul declarației; data depunerii și, după caz, data rectificării; mențiunea ‘depusă în termen’, ‘depusă cu întârziere’, ‘rectificată’ sau ‘nedepusă’; trimiterea la raportul de evaluare rămas definitiv, dacă este cazul.

Registrul nu poate cuprinde valori patrimoniale, adrese, identificatori ai conturilor, depozitelor sau portofelelor digitale, date privind membrii familiei ori alte date referitoare la terți.

Declarațiile se păstrează în evidența Agenției, cu caracter confidențial, pe întreaga durată a exercitării funcției, demnității sau calității și timp de trei ani după încetarea acesteia. Dacă, în interiorul acestui termen, a fost declanșată o procedură de evaluare ori o procedură judiciară, declarațiile se păstrează până la împlinirea unui termen de trei ani de la soluționarea definitivă a procedurii.

Accesul la declarații se acordă exclusiv persoanelor autorizate, în limita atribuțiilor de serviciu, se înregistrează în jurnale electronice și este supus auditării periodice. Agenția publică anual statistici agregate și anonimizate privind depunerea, rectificarea și evaluarea declarațiilor, stabilește unul dintre amendamente.

ANI asigură publicarea declarațiilor de interese financiare pe pagina sa de internet, în termen de cel mult 60 de zile de la generare, pentru 43 de categorii de persoane. Printre acestea se află: președintele României, deputați, senatori, consilieri locali, consilieri județeni, președinți de consiliu județean, primari, prim-ministrul, membrii Guvernului, șeful Cancelariei prim-ministrului, consilierii de stat, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii Curții Constituționale, membrii Curții de Conturi, președintele Consiliului Legislativ și președinții de secție, directorii generali și directorii generali adjuncți din cadrul Agențiilor de Dezvoltare Regională, Avocatul Poporului și adjuncții săi, directorii serviciilor de informații, persoanele numite în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar și consulii generali care sunt șefi de consulate generale, guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, candidații pentru funcțiile de președinte al României, deputat, senator, consilier județean, consilier local, președinte al consiliului județean sau primar, precum și candidații din partea României la Parlamentul European.

Un alt amendament prevede că nu se află în situație de conflict de interese alesul local care emite sau participă la emiterea sau adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
ani ,
declaratii de avere ,
demnitari ,
Dominic Fritz ,
parlament
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Scandal soldat cu dosar pentru droguri, în Arad
    2
    Von der Leyen și Costa: Glorificarea lui Mladic vine în contradicție cu parcursul Serbiei către UE
    3
    Pompierii arădeni revin acasă din Serbia! S-au luptat cu incendiile de pădure timp de 14 zile
    4
    Se apropie Târgul de Crăciun
    5
    Florin Manole, despre deplasarea la Mykonos: Delegația economică a fost organizată de CCIR, care a acoperit și costurile
    6
    Cetățean rus, reținut de DIICOT pentru tentativă la acte de diversiune. A realizat și transmis fotografii cu baze militare
    7
    Nicușor Dan: Ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an
    8
    Zelenski, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Se pare că războiul cu Rusia va continua și iarna aceasta
    9
    PIB-ul României a scăzut în primul semestru al anului cu 0,7%
    10
    FOTO | Triumf arădean pe podiumul național

    Local

    Se apropie Târgul de Crăciun
    Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.

    Local

    VIDEO
    Patru polițiști de frontieră de la Nădlac, cercetați pentru luare de mită
    Patru agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac sunt cercetați pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani pentru a permite intrarea în România a unor transporturi de porci din Ungaria, fără documentele legale. În dosar au fost efectuate, joi, 5 noiembrie, cinci percheziții domiciliare în județele Arad și Timiș.

    România

    Propunere legislativă: Bani de chirie pentru tinerii care câștigă până la 4.000 de lei
    Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.

    Local

    VIDEO
    Perchezițiile de joi dimineață vizează exploatarea ilegală a balastului din Crișul Alb
    Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.

    ARADON Sport local

    Aur şi argint la Cupa României de gimnastică ritmică

    ARADON Sport local

    Duel cu Universitatea Cluj sub panou
    FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.

    România

    DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix
    Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.

    Mapamond

    Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări europene
    Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.

    România

    SRI: Amenințare cu bombă într-o aeronavă aterizată pe Otopeni; echipa de pirotehniști verifică avionul
    O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, transmite Serviciul Român de Informații. 1
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.