E greu să faci agricultură în ziua de astăzi
Multă vreme, a fi ţăran era considerat un titlu de mândrie. În multe familii era şi o selecţie naturală. Copiii care aveau capacitate dovedită pentru carte erau sprijiniţi să înveţe – cum se spunea atunci: să se facă domni –, alţii continuau tradiţia familiei, de cultivare a pământului. Astăzi toţi vor să fie domni chiar dacă nu au chemare. Nimeni nu mai vrea să pună mâna pe sapă.
Începând de prin anul 1949, vrând-nevrând, am împrumutat modelul prietenilor de la răsărit, „eliberatori”, când pământul ţăranului, împreună cu uneltele de muncă şi animalele, nu au mai fost ale lui, au fost ale tuturor şi ale nimănui. De pe atunci meseria de ţăran a început să-şi piardă din importanţă. De remarcat o discuţie între tată şi fiu:
„–Tată, dumneata ai spus că nu e frumos să-ţi minţi aproapele, că e un păcat.
–Aşa e, fiule.
–Atunci dumneata de ce ai minţit când ai zis să-i spun preşedintelui de CAP, când a venit să te scoată la sapă, că nu eşti acasă. Asta nu-i păcat?
–Nu, fiule, pentru că preşedintele CAP-ului nu e apropiatul nostru.”
Din anumite motive, unele greu de înţeles, s-a ajuns ca în prezent, incredibil de mari suprafeţe de pământ cu care au fost reîmproprietăriţi ţăranii după revoluţie, să rămână pârlog. Până şi grădinile de lângă casă, în multe locuri nu mai sunt lucrate. Dacă îndrăzneşti să te adresezi cuiva cu cuvintele „măi, ţărane”, sigur ţi se va spune că jigneşti.
Acum consumăm circa 70% de produse străine: cartofi din Germania, ceapă din Austria, varză din Macedonia, gulii din Italia, morcovi din Turcia, struguri din Peru, nu mai vorbim de roşii care sunt aduse de peste tot! Arată frumos, dar parcă au un gust de iarbă verde…
După revoluţie, nimeni nu prea s-a străduit să găsească metode practice de lucru în agricultură pentru a folosi cum se cuvine cele nouă milioane de hectare de pământ fertil al ţării.
VASILE MOTOCEA
PENSIONAR, ARAD
Citiți principiile noastre de moderare aici!