aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
A fost prima zi de rău şi mai rău

A fost prima zi de rău şi mai rău

la 28 April 2017 12:20

A fost prima zi de rău şi mai rău

<p>FOTO: Iza Pal</p>
28 April 2017 12:20
Festivalul de Științe Umaniste a debutat în forţă cu lumină dar şi cu o disecţie a răului în scriitură şi nu numai.
Scris de Adriana Barbu - Festivalul de Științe Umaniste a debutat în forţă cu lumină dar şi cu o disecţie a răului în scriitură şi nu numai.

Trimite articolul

X

Peste 100. O apreciere pe care am făcut-o din cauza şocului iniţial. Am pornit cu gândul că la un festival de nişă, care e mulat pe lumea scriitoricească din România  – Festivalul de Ştiinţe Umaniste – vor fi prezenţi o mână de oameni. Nici vorbă! Undeva pe la 130 de arădeni erau prezenţi joi după-masa în sala mare a Cinematografului Arta pentru o întâlnire cu Augustin Ioan, Ioan Stanomir şi Angelo Mitchievici, adică cu răul în viziunea lor.

Tema celei de a trei ediţii a festivalului, „Despre rău”, propusă de organizatorul Cătălin Lazurca, venea parcă firesc în completarea temelor din ediţiile anterioare,  când s-a vorbit despre libertate şi adevăr.

Răul a reuşit să-i scoată din case pe arădeni, de la tineri şi foarte tineri la vârstnici. Şi… a meritat. Joi s-a trecut de la lumină la umbre şi din nou la lumină  pentru ca seara să se încheie cu o discuţie care părea aproape lejeră (n-a fost însă aşa) despre rău, comunism şi, desigur, despre frică.

Augustin Ioan a deschis festivalul cu „Lumină, absenţa ei şi spaţiu sacru” şi a încântat publicul cu vivacitatea sa de multe ori glumeaţă (aşa a rămas până la finalul serii chiar dacă răul a pus apoi stăpânire pe sală) vorbind despre translumină, lumina de pântec, despre nave inverse şi naos, despre lumina nenaturală şi, desigur, despre haosul primordinal.

Şi astfel a deschis larg uşa pentru Angelo Mitchievici şi al său „Diavol ca tânăr ideolog: trădarea cărturarilor”. Cu o eleganţă aproape ieşită din comun „răul” lui Mitchievici a purtat auditoriul prin vorbele şi faptele revoluţionarilor ideologi sovietici, printre prieteniile autofage din lumea acestora, printre întrebările mereu actuale despre ţăranii care pot sau nu deveni revoluţionari, prin negocierile pe care le porţi pentru un rău mai mic, poposind la nimicirea a tot ce este uman adică la răul mai mare, la negocierile dintre cele două răuri (mai mare şi mai mic), la formele mutante ale acestuia, pentru a se întoarce înapoi la revoluţionarii ruşi, tradiţia lor şi cât de imposibilă a fost pentru noi încercarea de negociere cu ideologia sovietică.

Preluând din mers ideea imposibilităţii negocierii cu răul comunist, mult mai înverşunatul Ioan Stanomir a fost cel care a scos auditoriul din rolul său static şi l-a făcut să vorbească. „Pactul cu răul şi reinventarea identităţii. Cazul lui Camil Petrescu” adică, pe scurt, cazul Camil Petrescu şi autodesfigurarea întregii sale opere i-a transformat în „revoluţionari” pe cei care au venit să asiste la Festivalul de Ştiinţe Umaniste, prima zi. Pentru că Stanomir a decis să vorbească în forţă şi cu patos (şi) despre amoralitatea scriitoricească, despre ticăloşie şi abjecţie, despre faptul că românii nu au avut doar scriitori eroi şi despre cum intelectualii nu sunt, uneori, de partea adevărului ci de partea puterii.

Suficiente afirmaţii grele pentru a „instiga” publicul de la Arta şi pentru a-l face să gliseze prin diverse forme de rău: de la torţionari la cazul Piteşti, de la scriitori pătaţi la ameninţările cu canalul, puşcăria sau moartea, de la cum se poate ajunge din atâta mizerie la sublim, de la Dostoievski la Petru Dumitriu şi Celine şi până la Che Guevara. După câteva popasuri, când extrem de serioase, când niţel jucăuşe, chiar şi prin etimologiile cuvintelor (cum a fost cazul cuvântului „ticălos”), seara s-a încheiat cu o întrebare atât de bine mulată pe tema evenimentului (şi surpinzător) venită din public: „Oare noi suntem lecuiţi de frică?”.

S-au dat câteva răspunsuri la întrebare şi se vor mai da şi altele astăzi şi mâine, în cele două zile care au mai rămas din festival. Pentru că astăzi, despre rău ne va vorbi, de la ora 18.00, Marius Lazurca; iar de la ora 19:30  Teodor Baconschi și Adrian Papahagi, urmând ca la ora 21:30 cei prezenţi la acelaşi Cinema Arta să vizioneze proiecția filmului „Aurora” de Cristi Puiu, chiar în prezenţa regizorului. Festivalul care are ca temă răul se încheie sâmbătă, 29 aprilie, nu înainte ca despre rău se ne vorbească Doina Jela şi Cristi Puiu.

Iată şi programul complet:

Vineri 28 aprilie – sala cinema Arta

18.00 Marius Lazurca – „Răul invizibil. Comentarii despre războiul hibrid”

19.30 Teodor Baconschi și Adrian Papahagi – „Răul între seducție și banalitate”

21.30 Aurora de Cristi Puiu – proiecție specială în prezența regizorului

Sâmbătă 29 aprilie

Cafeneaua literară Joy s

12.00 lansare de carte: Villa Margareta de Doina Jela

Prezintă: Lia Faur

Sala cinema Arta

18.00 – Doina Jela – „Ipostaze și chipuri ale răului în regimul comunist: cine a ucis-o pe Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu?”

19.30 – Cristi Puiu – Sieranevada ca rău necesar

Festivalul de științe umaniste este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad în parteneriat cu GMMC.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
Despre rău ,
prima zi ,
rau
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Corul de copii și tineri al Catedralei Istorice din Arad a concertat în Grecia
    2
    Sens unic pe străzile Nicolae Brânzeu și Pavel Alaszu
    3
    Noi alerte cu bombă pe Otopeni. Piloții unei curse spre Tel Aviv au cerut control pirotehnic
    4
    Un bărbat din Timișoara a fost găsit împușcat în cap în propria locuință
    5
    Examenul de Capacitate preoţească, în 12 octombrie 2026
    6
    Rezultatele extragerilor Loto
    7
    Nicușor Dan, despre nominalizarea lui Mureșan: Am ales persoana cu cele mai multe voturi în spate
    8
    Liga 3, Seria 7, etapa 4
    9
    GALERIE FOTO| Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, omagiat la Arad
    10
    POLITIC. „Extremismul nu a crescut singur, este hrănit”

    România

    Noi alerte cu bombă pe Otopeni. Piloții unei curse spre Tel Aviv au cerut control pirotehnic
    Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.

    Mapamond

    Amenințările false cu bombă primite pe aeroporturilor din Sofia și Roma, ar fi fost semnate de gruparea rusă extremistă, „Combatanții Statului Masculin”
    Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.

    România

    Niculescu: După 15 noiembrie va fi finalizat raportul privind situația financiară a țării. Avem nevoie de aceste date
    Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.

    România

    Premierul Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele și patronatele
    Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.

    Mapamond

    Șeful serviciilor secrete din Serbia, apropiat de Vucic, va fi interogat
    Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.

    România

    Ministrul Dezvoltării despre balcoanele închise: Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite
    Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.

    România

    Asociația 21 Decembrie 1989 îi cere președintelui să inițieze deconspirarea poliției politice, printr-o bază de date online
    Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.

    ARADON Sport local

    Derby arădean în Liga 3! Sântana are meci „de foc”
    ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.

    România

    Rezultatele extragerilor Loto
    Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.