Prima maşină a furat-o în noaptea de 8 spre 9 martie, iar a doua în noaptea de 9 spre 10 martie. Potrivit IPJ Arad „în urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că în noaptea de 8 spre 9 martie, tânărul de 18 ani, din județul Timiș, prin escaladarea gardului, ar fi pătruns în curtea unui imobil de pe raza localității Secusigiu, de unde ar fi sustras un autoturism pe care l-ar fi condus și abandonat pe raza localității Timișoara. În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că în noaptea de 9 spre 10 martie, tânărul, prin același mod de operare, ar fi sustras un alt autoturism parcat în curtea unei locuințe de pe raza aceleiași localități, pe care l-ar fi condus și abandonat pe raza județului Timiș.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”. Astfel, pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunile de furt în scop de folosință și conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere.
A furat două maşini din Secusigiu pe care le-a condus şi abandonat în Timiş
A furat două maşini din Secusigiu pe care le-a condus şi abandonat în Timiş
Un adolescent de 18 ani din judeţul Timiş a furat două autoturisme din Secusigiu pe care, deşi nu avea permis auto, le-a condus până pe raza judeţului Timiş şi le-a abandonat, poliţiştii găsindu-le ulterior.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!