“Avem o țară. Cum procedăm?” a fost prima chestiune pe ordinea de zi, adusă în fața publicului arădean de Papahagi. După părerea lui, una din problemele majore ale noastre, ale românilor este ca nu sutem în stare să gândim viitorul, să creăm o elita autentică, să recăpătăm speranța spre un viitor mai bun- dar într-un mod realist, nu neapărat patriotic sau naționalist- și asta pentru că suntem prea dezumanizați, nu mai avem nimic sfânt, suntem prea prinși în nebunia cotidianului și rătăciți printre “tentațiile” ultramoderne ce ne pot distruge sau inhiba identitatea națională și culturală “asta ne va mântui, speranța în D-zeu și din ea va veni și încrederea în noi înșine. Dacă reușim să rămânem un popor creștin, cred că prima parte a supraviețuirii oarecum, sau cel puțin a unei anumite integritati sufletesti este asigurată. (…) Până la urmă, cred că șansa de a fi contemporani cu viitorul nostru, ii permite acestei Românii (…) să existe, să supraviețuiască, să creeze o cultură, să creeze civilizație, să creeze valori, să creeze inteligență, să creeze până la urmă noi oameni care să trăiască în acest spațiu. Contemporaneitatea cu propriul nostru viitor ne ajută să folosim kairos-ul, să putem să avem acea șansă pe care în unele locuri occidentul nu o mai are intotdeauna, șansa de a vedea ce putem să evităm și eu cred că ceea ce trebuie să evităm este ura de sine, relativismul, toate aceste derivate toxice ale postmodernismului.”

Ideea neputinței noastre de a proiecta viitorul s-a regăsit și în discursul lui Vasile Dâncu- “Un viitor care se încăpățânează să nu vină”, doar că acesta, prin natura meseriei, a livrat date exacte, rezultate ale sondajelor sociologice efectuate de-a lungul anilor. El spune că ce se vede acum în spațiul public e defapt relația noastră cu trecutul, iar relația noastră cu tecutul ne încurcă în relația cu viitorul. Privește total neîncrezător spre viitor, știind că trăim într-o țară în care, dacă Ceaușescu ar candida acum la prezidențiale, ar avea mari șanse de câștig, bucurându-se de susținerea a 46% dintre români. Un sfert din populația României e nostalgică după comunism, deși dacă e să privim în trecut, umilința ei era la ordinea zilei. În opinia lui Dâncu, un mare rău cu care mai avem de-a face e lipsa de rol a elitelor în construcția societății noastre și de aici pornește și lipsa unei gândiri strategice și adaptarea strategiilor pe termen lung. Suntem mult prea imprevizibili și instabili, schimbăm legi de la o zi la alta, iar asta nu poate decât să stopeze investițiile străine de care aveam atâta nevoie. E o viziune sumbră, dar realistă, care ar trebui să ne trezească un pic din comoditatea cu care suntem obișnuiți pentru că, spune el, “nu avem un proiect de societate, nu avem o hartă a viitorului”.

Programul festivalului, vineri, 21 aprilie:

18:30 “Între imperfect și mai mult ca prezentul”, o dezbatere despre parcursul geopolitic al României în următorul secol la care participă Adrian Papahagi, Horia- Roman Patapievici și Sever Voinescu

20:00 Sever Voinescu- “Încercarea Brâncuși- ceva prea difícil pentru România”