Nu, nu a fost amendat pentru că şi-a căutat norocul la păcănele, ci pentru că şi-a abandonat câinele în stradă, în faţa localului în care şi-a petrecut timpul. Poliţiştii locali din Arad l-au amendat cu 1.500 de lei pe R.S., de 54 de ani, din Păuliş. În a doua zi de Rusalii, adică luni, 17 iunie, bărbatul şi-a legat câinele de un pom aflat în faţa unui local cu jocuri de noroc, după care a intrat înăuntru. Numai că omul nu a mai ieşit de la păcănele până marţi. Iar, în tot acest timp, câinele a stat legat, fără mâncare şi fără apă. Acesta este motivul pentru care bărbatul din Păuliş a fost amendat. Mai trebuie precizat şi faptul că procesul verbal încheiat de poliţiştii locali a fost întocmit în urma unei sesizări pe care instituţia a primit-o pe o reţea de socializare.
A intrat la păcănele şi şi-a abandonat câinele
A intrat la păcănele şi şi-a abandonat câinele
Un arădean a petrecut două zile în incinta unui local cu jocuri de noroc, iar acum va plăti o amendă de 1.500 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!