Luni, 15 februarie, în jurul orei 15:00, prin numărul unic de urgenţă 112 a fost solicitată intervenţia unui echipaj de jandarmi la o adresă din cartierul Şega din municipiul Arad. Aici, jandarmii arădeni au găsit mai multe persoane, printre care şi un bărbat în vârstă de 33 de ani care avea leziuni în zona feţei. „La verificările efectuate a rezultat că acesta a intervenit să-și apere fratele implicat într-un conflict, fapt pentru care a fost lovit de către numitul Emanuel M., în vârstă de 22 de ani, domiciliat în municipiul Arad. Persoana a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru care a fost condusă la Unitatea de Primiri Urgențe Arad”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. Potrivit acestora, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
A vrut să-și apere fratele şi a fost bătut
A vrut să-și apere fratele şi a fost bătut
Reactualizat la:
A intervenit pentru a-şi salva fratele şi a fost lovit, fiind necesară intervenţia cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean Arad care să îi acorde îngrijiri medicale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Adrian Mihalcea speră ca istoria să se repete și echipa arădeană să joace, iarăși, bine și să câștige cu Petrolul.
1
Local
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
2
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
4
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
1
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!