Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 21:30 pe strada Petru Rareș din cartierul Grădiște. Polițiștii rutieri au stabilit, în urma cercetărilor efectuate la fața locului că șoferul care a provocat accidentul se afla sub influența alcoolului și că mașina pe care acesta o conducea, un VW, a intrat într-o mașină marca Dacia care a fost proiectată într-un autoturism Mercedes. Trei femei au fost rănite ușor în urma incidentului rutier. „Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că marți seara un tânăr de 30 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe strada Petru Rareș înspre Podgoria, iar în dreptul unui imobil nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul din față – condus de un bărbat în vârstă de 82 de ani, din Arad – pe care l-a acroșat din spate și l-a proiectat într-un alt autoturism – condus de un bărbat de 40 de ani, din Arad. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a trei femeie, două fiind pasagere în al doilea autoturism, iar cealaltă se afla în cel de-al treilea autoturism. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool în aerul pur expirat – în cazul conducătorului auto în vârstă de 30 de ani. Conform procedurii s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat agentul șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad. Șoferul în vârstă de 30 de ani s-a ales cu dosar penal.
Accident cu trei autoturisme pe strada Petru Rareș
Accident cu trei autoturisme pe strada Petru Rareș
Trei autoturisme au fost implicate într-un accident, marți seara. Trei persoane au fost rănite. Șoferul responsabil de incidentul rutier se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!