Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs vineri dimineață, pe pasajul de la Polivalentă din municipiu. În urma impactului, o persoană a fost rănită.
La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad, cu medic. Victima, un bărbat în vârstă de 30 de ani, era conștientă în momentul preluării de către echipajul medical.
Potrivit informațiilor transmise de echipajele de intervenție, bărbatul prezenta contuzii la nivelul coloanei cervicale și lombare. Acesta a fost stabilizat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.
Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe perioada intervenției.

Citiți principiile noastre de moderare aici!