140 de elevi au asistat (contra 5 lei) la premiera spectacolului lectură „Fata de birău” de Ioan Slavici. Echipa de proiect a acestui spectacol este formată din actorii: Oltea Blaga, Constantin Florea, Dan Covrig, Doru Nica, Ionel Bulbuc, Ştefan Statnic, Roxana Sabău şi Valentin Voicilă, acesta semnând si regia artistică. Timp de 55 de minute actorii au lecturat piesa ce redă cu un umor aparte viaţa şi personajele din lumea satului ardelean şi au fost răsplătiţi cu aplauze de către elevi. Spectacolul lectură Fata de birau va ajunge în această săptămână şi în alte unităţi de învăţământ din municipiul Arad . Miercuri, în 8 octombrie, la ora 13, spectatori vor fi elevii Colegiului Naţional Elena Ghiba Birta , iar joi, 9 octombrie, de la ora 14, elevii Colegiului Naţional Moise Nicoară . Prima săptămână de spectacole lectură din cadrul proiectului Teatrul, şcoala şi invers se va încheia în forţă cu două reprezentaţii care vor avea loc vineri, în 10 octombrie 2014, de la ora 12 şi de la ora 16,30, la Colegiul Naţional Preparandia Dimitrie Ţichindeal .
În perioada următoare, în funcţie de bibliografia şcolară care cuprinde cerinţele de lectură pentru elevii de liceu, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad va pregăti şi alte spectacole lectură pe care le va susţine la sediul unităţilor de învăţământ
Actorii s-au dus la scoala
ARAD. Proiectul teatrului arădean „Teatrul, școala și invers” duce spectacolul în școlile arădene. Primii care s-au bucurat de prezența actorilor au fost cei de la Colegiul Economic din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!