aradon.ro Web analytics


Acuzaţii grave la UPU: Pacient cu accident vascular, ignorat de medici

De M.B.

Acuzaţii grave la UPU: Pacient cu accident vascular, ignorat de medici

Foto: J.A.
Reactualizat la:
Bărbatul nu ar fi primit tratament adecvat decât după 24 de ore, iar din această cauză a rămas paralizat parţial.
Scris de M.B. - Bărbatul nu ar fi primit tratament adecvat decât după 24 de ore, iar din această cauză a rămas paralizat parţial.

Noi acuzaţii grave sunt aduse medicilor arădeni. De această dată, celor de la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU). Acolo s-a prezentat un bărbat de 78 de ani cu accident vascular cerebral (AVC), însă medicii l-ar fi ignorat mai bine de opt ore, deşi starea pacentului ar fi impus asistenţă medicală urgentă.

Acuzaţiile sunt lansate de către fiul pacientului, avocatul arădean Alexandru Nistor. El a relatat cazul pe pagina sa de Facebook, sâmbătă, iar ulterior a declarat că a decis să depună plângere penală în acest caz, prin care vizează personalul de gardă de la UPU Arad.

“Tatăl meu a ajuns la spital pe picioarele sale, dar l-am scos de acolo pe braţe şi în cărucior cu rotile, pentru că a paralizat parţial. În ziua în care a suferit AVC, a ajuns la UPU în jurul orei 15,00, unde i-au făcut un exament la computerul tomograf. Au stabilit că într-adevăr a suferit un AVC, dar l-au pus pe un scaun şi l-au aruncat într-un colţ jos la UPU. Până noaptea la ora 23,30 nu l-a mai băgat nimeni în seamă. L-au ţinut nemâncat şi fără tratament, deşi este şi diabetic şi suferise un AVC. Se ştie că în cazul unui accident vascular cerebral, este esenţial să se intervină cu tratament în câteva ore, pentru a se evita sechelele neurologice. În schimb, l-au dus la o clinică privată unde l-au închis într-o cameră până a doua zi la ora 15,00, când i-a venit testul COVID-19 negativ. Acolo, aceeaşi poveste, fără mâncare şi fără tratament medical”, afirmă Alexandru Nistor.

El spune că abia după 24 de ore tatăl său a fost transferat la o secţie de neurologie, arătând că aici a fost tratat corespunzător de către personalul medical.

“Le mulţumesc medicilor de la Neurologie, au făcut ce au putut în condiţiile date. Problema majoră este la UPU, unde nu cred că se gestionează corect cazurile grave, pe fondul isteriei COVID-19. Unul dintre medicii de gardă din seara respectivă i-a spus tatălui meu, care era nemulţumit pe bună dreptate că nu primeşte ajutor, că dacă nu-i convine, poate să semneze că merge acasă pe propria răspundere. Ce medic poate să trimită acasă un pacient cu AVC? E ca şi cum au vrut să scape de el…”, a mai declarat avocatul.

Alexandru Nistor s-a decis să relateze cazul după ce a citit despre gravida de 39 de ani cu COVID-19 care a decedat în urma transferului de la SCJU Arad la Spitalul Judeţean Timişoara, caz în care Poliţia a anunţat că se fac cercetări penale pentru ucidere din culpă.

“O femeie tânăra a fost omorâtă cu zile împreună cu copilaşul pe care îl purta în pântec. Tatăl meu a fost privat timp de 24 de ore de tratament medical deşi suferise un accident vascular cerebral. Oare câte astfel de cazuri mai sunt în Arad şi nimeni nu vorbeşte nimic despre ele? Este inuman să nu acorzi tratament medical unor oameni care se prezintă cu afecţiuni grave la spital sub pretextul lipsei rezultatului la testul COVID-19. Pacienţi cu afecţiuni grave sunt ţinuţi pe holurile spitalului cu zecile de ore până îi bagă cineva în seamă”, a mai spus avocatul arădean.

Cu privire la acest caz, managerul interimar al SCJU Arad, Florina Ionescu, a declarat: “Astăzi am aflat despre cazul acestui pacient. Am cerut deja directorului medical sa verifice documentele medicale, să discute cu medicii implicaţi pentru a afla exact ce s-a întâmplat şi pentru a putea lua măsurile care se impun”.

Alexandru Nistor este unul dintre arădenii care au susţinut activitatea medicilor încă de la începutul pandemiei. El a trimis la UPU şi la frontieră, unde se făceau controalele epidemiologice, pachete cu alimente proaspete, drept mulţumire pentru implicarea cadrelor medicale în combaterea răspândirii virusului.

49 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Anton says:

    Parintii meu au ajuns la UPU Ineu cu bunicul meu acum aprox 2 ani. Era suspect de infart miocardic acut. I-au facut EKG dar nu s-au prins cei de la UPU ca are infart desi era o chestie foarte esentiala si absolut necesara sa recunoasca si sa fie in stare sa citeasca un EKG.

    L-au tinut acolo aproximativ 4h pentru ca nu era salvare sa-l trimita in Arad (salvarea tocmai plecase si trebuie sa asteptati sa se intoarca, ne spunea medicul de garda).

    Dupa aproximativ 5-6h a ajuns la Arad la UPU si eu m-am dus din Timisoara la UPU la Arad. Tot acolo medicul cardiolog de garda ne-a spus dupa ca a mai stat inca 2h acolo ca e destul de grav si ca ar avea o sansa la TM dar nu stie daca o sa-l primeasca si ca trebuie sa dea telefoane (asta dupa ce am ajuns noi acolo, ei nefacand nimic). Ei nu au angiograf, nu stiu ce sa-i faca.

    Dupa alte 2h a ajuns la Padurea Verde Timisoara si probabil dupa alte 1-2h a intrat pe angiograf si i s-au plantat stent-uri.

    Bunicul a murit o saptamana mai tarziu la ATI Padurea Verde Timisoara. Medicul de garda ne-a relatat ca a stat foarte mult ignorat si plimbat si ca trebuia intervenit “imediat!”. Zona din inima s-a necrozat si nu si-a mai revenit, omorand ulterior plamanii si restul organelor.

    Ce vreau sa evidentiez este ca ei nu fac nimic pana nu ajungi TU sa vorbesti cu ei, ignora pacientii, par foarte relaxati. De la Ineu trebuia trimis direct la Timisoara dar nici Arad-ul nu a luat decizia sa-l transfere IMEDIAT ci doar dupa ce am ajuns eu acolo sa vorbesc cu medicul de garda sa-mi spuna ca “poate avea o sansa…”.

    Citesc in ultima vreme tot mai multe cazuri care se intampla la Arad si care par ca medicii de acolo sunt pe alta planeta. Sunt convins ca sunt medici buni care salveaza vieti si isi dau interesul dar cei carora nu le pasa, ii ingroapa pe restul.

    • Ascendis says:

      Mă îndoiesc că te pricepi dar am sa incerc. Aradul are angiograf, nu are suficienti medici cu competența de cardiologie interventionala cat sa poate țină o gardă pe aceasta procedura. Doi la mâna, timisoara nu primește transferuri decât foarte greu, cu niste criterii nesimțite mai ales dacă e vorba de Arad, ăsta e purul adevăr. Nu puteau să-l trimită de la Ineu pentru că nu l-ar fi primit la Timișoara fara anumite investigații care nu pot fi făcute decat la Arad. Medicii din arad știu foarte bine asta. Așa ca daca vrei te superi, supărate pe medicii de gardă de la Timișoara care nu primesc infarcte deși e clar că sunt infarct (sub o formă sau alta) decât dacă nu-i suna X medici cu Y investigatii facute. Ăsta e de fapt sistemul.

      • Gogu says:

        Si tu, stiind lucruri atat de grave, te gandesti “bine sa-mi fie mie, ca doar nu e datoria mea sa fac ceva”. Dar e! Cati oameni sa moara, ca tu sa faci efectiv ceva? Sa vin eu sa te ajut din IT?! Doveste ca nu doar faci umbra pamantului degeaba!

      • deceneu says:

        sincer se vede ca domnul este avocat. eu intr-o situatie asemanatoare am vrut sa-i calc in picioare pe toti de la UPU. Evident militii jandarmerii dar…nici eu nu eram singur la parinti, asa ca au plecat organele. Vazand aceasta s-au apucat de tanarul pe care il adusesem eu pe care l-am gasit in strada injunghiat in piept. Ceva boschete e adevarat, mirosea groaznic, probabil era si baut, nu avea acte dar era tanar vreo 20-22 de ani. Mare noroc am avut ca cerusem ajutorul unui prieten politist sa vina sa ma ajute caci stiam ca eu singur nu pot sa-l duc pana la masina in siguranta. Varza mi-am facut tapiteria, am avut de infruntat acuzatiile doctorilor ca eu l-as fi injunghiat ( la politie se stia de incident, inclusiv autorul, dar nu imi explic nici azi de ce victima a ramas in strada) Deci daca ma intrebi pe mine domnule avocat, aici ai gresit mult. Trebuia sa fugi cu tatal tau la timisoara. Oricum aici la judetean sunt numai spagari, incompetenti si dameze. punct. Daca ar fi sa mor si tot nu m-as duce in cloaca aia. Bine eu is mai pregatit: am medic de familie un veterinar. Si va jur este de 1000 de ori mai competent ca mutantii de eroi de la judetean.

      • deceneu says:

        poate ca nu il interneaza dar sigur ii acorda primul ajutor si astfel scapa saunu ramane cu sechele. Urmand apoi sa se interneze unde doreste el.

    • andrei says:

      un bolnav nu este bagat in seama la upu pana nu vine cineva din apartinatori sa discute pretul . pur si simplu este esential ca cineva sa ajunga urgent si sa dea mita aferenta .altfel pacientul nici nu este vazut de doctorul de pe sectie

      • deceneu says:

        ADEVARAT. niste jeguri de spagari, lipsiti de orice urma de moralitate si profesionalism. By the way: ce a-ti spune voi daca as organiza un premiu de vreo 5.000 de euro pentru cea mai buna filmare din judeteam la dat spaga? Pe bune!?

  2. anonim says:

    Pana unde poate ajunge incompetenta cadrelor medicale ! adica daca un pacient se prezinta cu o mata taiata la UPU , idiotii nu -l baga in operatie pana nu vine testul Covid ? desigur , e un scenariu absurd , insa tind sa cred ca cam asa sta treaba ….astia nu sunt medici ! astia sunt calai cu halat alb , pana nu se organizeaza o asociatie a victimelor medicale de malpraxis , pe aceste gunoaie din spitale ii doare direct in fund de oameni ….sa te prezinti la spital cu AVC sa se confirme accidentul vascular , si sa fii ignorat total , asta e crima pe fatza !!!

  3. Chris says:

    Multumiti “eroilor” din prima liniei si eventual donati pentru ei…cretinilor…

  4. Arădeanul says:

    Asa se intampla când lăsați șefi secției puși politic de 20 ani….!!!!

    • Mihai says:

      Este adevărat că doctorița Simona B. de la interne este numită politic șefă interimară de secție, deși putea să fie interimară doar 6 luni? Pentru că așa se vorbește la un spital din județul Arad. Eu cred că sunt doar niște invidii profesionale de pe Valea Mureșului și că doctorița este chiar competență!

      • Ddd says:

        Cand ai spus “numita politic” ai spus totul. Poate avem noroc cu un schizofren care aude voci sa considere ca a fost numit de Dumnezeu sa faca teren de cartofi in locul spitalului

      • Gogu says:

        Eu cred ca esti complice la gandirea colectiva “are pile, dar e si bun”. Adevarul e ca daca esti bun, nu faci nimic, iar daca ai pile, faci ce vrei… Ajungi un mic Dumnezeu, care decide cine moare degeaba si cine nu.

  5. Mihnea says:

    Sa ne inchinam in continuare zeului Covid si eroilor din lina-ntai! Nu mai exista alte boli, nu se mai moare din altceva, totul se rezuma la mascarada asta ieftina si nimic altceva nu mai conteaza. Teste cu marja de eroare considerabila pe baza carora ajungi in spital si acolo sigur te pricopsesti cu ceva.

  6. aradean says:

    oare ce părere au dl Arafat si dl Tataru? ha?
    precis o sa faca una sau doua comisii sa mai audieze pe cineva sa mai vada ,….. etc etc. si concluzia ar putea fi ca mortul e de vina si gata !

    • Pt aradean says:

      Prietene glumesti? Pe Arafat il doare in plua de Romania, Siria si de oameni in general. Medicul si omul formidabil care a fost in tinerete nu mai exista. A ramas doar un porc grobian cu suflet de piatra in loc.

    • Cineva says:

      Si pe Arafat si pe Tătaru ii DOARE NICĂIERI!
      Ăstia sînt doctorii si personajul medical elogiat de Johanis si premiati.
      Nu mai avem ADEVĂRAȚI DOCTORI , poate 5%!

  7. Som says:

    Se da de mâncare la UPU???

  8. Mihaela Sonea says:

    Buna ziua, numele meu este Mihaela și experiența mea cu UPU Arad este legată de tatăl meu, când in urma cu câțiva ani la UPU Ineu i s a pus un diagnostic de AVC tranzitoriu cu semipareză. Hipertensiv și diabetic. După câteva ore bune l au dus cu ambulanța in Arad, la UPU. Dr de garda UPU chemat dr de garda pe pe Neurologie, un dr in vârsta care credea ca tatăl meu este de la Azilul de bătrâni, deși i am spus ca nu e așa, are cămin și eu sunt acolo cu el. A fost total dezinteresat și cu cel mai plictistit aer posibil a refuzat internarea pe secția de neurologie pe tura lui, așa ca tatăl meu și a petrecut primele 12 ore cu transferuri între spitale și cu refuzuri de internare, deși starea era vizibil deteriorata și medical exista deja in diagnostic de AvC. Dimineața, celălat medic a sugerat internarea pe o alta secție și administrarea tratamentului acolo, lucru care s a și întâmplat, însă la o diferența de 16 ore de la semipareză.
    Ei bine, după 20 de zile tatăl meu a murit.
    Am făcut plângere la colegiul medicilor Arad, și cu toate ca eram într-un cerc politic care îmi asigura o oarecare vizibilitate, “ prietenii “ mi au sugerat sa o retrag deoarece lupta mea este una a unui “ țânțar cu un elefant”.
    Cred cu tărie in compentența unor cadre medicale din Spitalul Județean Arad, la fel cum cred și am experimentat și reaua voința a altor cadre medicale.
    Consider ca in cazul meu tatăl meu a murit ca urmare a unui clasic act de nepăsare ( avea 72 de ani, considerând medicul ca e Dumnezeu și ca a trait destul)
    Nu vreau sa mai treacă nimeni, niciodată prin experimenta pierderii cuiva drag din motive de nepăsare medicală sau de incompentența medicală.

    • Mihaela Sonea says:

      Dr Dugacicu, dr Deme și dr Uzum – sunt convinsă ca in alte cazuri au făcut treaba buna, insa in cazul tatălui meu ( am argumente, afirmațiile nu sunt gratuite ), l au lăsat de izbeliște

      • Anti-gunoaie says:

        Stai linistita, karma exista si li se intoarce gunoaielor. Nu le putem face nimic pe pamant. Dar vor muri si ei…si noi. Si atunci vom fi o multime inarmati cu bate de baseball. Pe cocoasa o vor lua la greu.

  9. Eu says:

    Este un lucru clar, nu ai Covid 19, nu existi !Nu te bagă nimeni in seama. Nu poti face un consult, o internare pentru alte boli. Poti sa faci infarct, AVC, peritonită, nu conteaza nimic altceva decat Covid-ul.Ai o criză, te simti rau, trebuie facuta o evaluare medicala…nu se poate face nimic.Paturile si sectiile stau goale in asteptarea celor cu Covid 19. Ne-am saturat de nebunia asta, mai exista si alte boli din care se moare din pacate. Nu stiu ce este de facut si cand vom scapa de nebunia asta.

    • Ion says:

      Mare dreptate ai. Cred că cineva ar trebui să răspundă pentru asta pentru că mulți oameni au murit cu zile tocmai din cauza acestei politici idioate a ”guvernului meu”

  10. Emil says:

    Dacă în fiecare lună s-ar publica o listă cu numărul decedaților și vârsta lor în spitalele arădene e posibil ca măcar de frica statisticii să-și găsească și medicii noștri umanitatea și empatia undeva în adâncul sufletului lor încremenit și ar băga de seamă și oamenii mai în vârstă și pe cei mai nevoiași.

  11. Ahmed Yatin says:

    Sa multumeasca bunului Dumnezeu se putea si mai rau. Anul trecut in iarna o femeie bolnava de diabet a stat la internare de la 11pina la ora 23 statea la intrare pe o targa fiul doamnei o ajuta sa respire , jegurile in halate treceau cu indiferenta pe linga doamna. Am vazut cum fiul se ruga de zdrentele in halate sa o ajute. Un om puternc de 2m plingea linga mama lui cerind ajutorul dar nimeni nu se indura. Pina nu sinr spinzurati si transati citiva viermi in halate situatia nu se schimba. In orient si lumea araba se pedepseste indiferenta fata de bolnav. In Europa occidentala inchizitia a modelat caractere puternice si fidele care dainuie de sute de ani, in Romania minciuna, spaga si hotia sint scrise in paginile constitutuei.

  12. Bau Bau says:

    Adevarul este, dupa parerea mea, ca noi romanii degeaba avem drepturi, ca nu stim sa ni le aparam. Eu spun ca in cazul de fata cu isteria numita COVID-19, toti cei care au fost privati de ingrijire medicala, desi platim in fiecare luna suficienti bani raportat la salarile noastre, sa se asocieze si sa apeleze la niste avocati adevarati si sa dea in judecata atat Ministerul Sanatatii cat si spitalele care au procedat asa. Altfel niciodata, nimeni in tara asta nu o sa ne bage in seama indiferent de problemele cu care ne confruntam. De aceea se fura ca in codru si nimeni nu se teme de nimic. Degeaba urlam pe la toate colturile fara sa luam taurul de coarne. Pe asta si mizeaza toti cei care ne calca in picioare.

    • lui Bau Bau says:

      Ai dreptate doar ca uiti un lucru important toate astea se intampla la noi la romani………………Clar!Nici macar la vecinii unguri sau sarbi nu se poate intampla asa ceva .

    • Abc says:

      In primul rand legile sunt făcute intenționat ambigue și dacă îi dă cineva in judecată se găsește o chichiță prin care sa scape. Diavolul se ascunde în detalii! Deci parlamentarii merită primii bătuți până la vânătăi. Căcăciosul ăla de la Suceava a cerut elicopter pentru diaree și restul nu primește nici tratamentul necesar…

      In al doilea rând cine face investigații? Tot niște medici. Care vor evalua așa încât să iasă cu bine colegii lor…

      In al treilea rând, și dacă evaluarea demonstrează că medicii sunt vinovați, se găsește cineva să pună eternul sistem de pile cunoștințe relații că să îi scape pe medicii criminali. La brat cu nelipsita șpagă. Și uite că și justiția este in zona gri.
      Dar cel mai grav este că legile sunt ambigue și lasă la latitudinea celui ce aplică să decidă cum vrea. Iar parlamentarii sunt aleși de noi. Cine-i vinovatul??? Oglindă oglinjoară cine-i vinovatul?

      • Bau Bau says:

        Abc puiule, eu ma refeream strict la lipsa de acces la tratamentele de care bolnavii cronici au nevoie de dinainte ce isteria covid, la nerespectarea protocoalelor in cazuri de AVC sau infarct si restul accidentelor de acest fel, care spun ca trebuie intervenit de urgenta. Daca e sa ne apucam sa tesem teorii, atunci asa o sa ramanem pe veci. Pentru asta exista Constitutie, care e mai presus de oricare alta lege facuta de niste beșinoși care dorm in Parlament de 30 de ani. Avocatii stiu mai bine decat noi. Au castigat unii procese grele, pot sa ajute si in cazuri din astea. Sanatate!

  13. Ioan says:

    Bună, la fel sau întâmplat lucrurile în urma cu 9 ani cu tatăl meu. A făcut un AVC .Am așteptat după salvare 40 de minute.La dus la spital și nu iau administrat soluția pentru dizolvarea cheagurilor de sânge. A ajuns la spital la ora 16.00.Nu le mergea CT.A doua zi la ora 13.30 la dus la Euromedica pt.CT fiind foarte grava starea lui.Urmatoarea zi ni lau trimis acasă ca nu se mai poate face nimic ca este Legumă. Iar a 5 a zi de la AVC la ora 5 dimineața tatal meu a trecut în neființă datorita incompetentei medicilor arădeni. Ce sa mai zi medic la UPU care înainte era medic Veterinar.Numai la noi în tara se poate asa ceva.Medici care fug de Covid își iau concedii medicale sa nu fie în linia 1,dar statul trebuie sa îi motiveze financiar.BRAVO.

  14. FLORIN says:

    MEDICI IN ARAD DOAR CU FIGURILE SI IMPRESILE PROFESIONALISM 0 BARAT .

  15. Dany Sibiu says:

    90 % din medicii din Romania sunt dementi fara nici o exagerare !

  16. Veritas says:

    Haos si incompetenta, asta e in toate spitalele romanesti! De aia incearca sa ne sperie cu rapoartele zilnice cu mii de infectati, ca sistemul nostru medical e praf si pulbere, cu sau fara Covid! Si asta este tot vina lor, nu a noastra! De 30 de ani se sifoneaza banii din sanatate si in caz de epidemie sistemul se blocheaza efectiv. Asta incearca Arahat si cu Tataru sa ascunda! 300 de pacienti la ATI in toata tara la noi e echivalent cu colapsul medical, se prabuseste tot! Alti, cu sistem medical norma si decent, trateaza mii de cazuri ATI fara nici o emotie! E jale mare si acum, intr-o situatie de pandemie, iese rahatul la suprafata, de 30 de ani se matura toate lipsurile sub pres, asta se vede acum.

  17. Dervis says:

    Am citit articolul si comentariile. Este trist si impardonabil ce se intampla. Nu trebuie sa va mai spun eu ca exista medici formidabili la judetean, dar in acelasi timp exista si niste scursuri pe care nu-i poti numi oameni. Fratele meu fusese operat in urma cu multi ani de ulcer perforat la stomac, la Cluj. Cum necum, dupa vreo 10 ani a inceput sa nu mai digere mancarea. Se aduna in stomac si ramanea acolo si saracul dadea afara tot. A slabit ca in lagar. A ajuns la 46 kg. Lesina adesea si nu avea energie. Nu vroia sa mearga la spital de frica sa nu-i zica doctorii ca n-are nimic si sa manance mai mult, cum multi au facut-o. L-am dus cu forta, pentru ca murea sub ochii mei. Era atat de slabit cand am ajuns noaptea la urgente incat muschii i se contractasera si vorbea balbait si fara putere. Ordinarul de medic de garda, nu l-ar rabda pamantul, clefaia guma si radea zicandu-mi: “Ia zi ce-a luat?” Se referea ce droguri a luat. N-a fost chip sa-l convingem de adevar. Ordinarul statea cu bratele incrucisate si se uita ranjind si clefaind guma. A fost nevoie de cateva telefoane in miez de noapte si fratele meu a intrat la terapie intensiva unde i-au pus un cateter sa ii ridice potasiul si sodiul ca sa poata fi operat, altfel risca un stop cardiac pe masa de operatie. Dups o saptamana de ATI a fost operat si e bine. Insa imi povestea ca atat timp cat a stat la terapie intensiva, mai murea cate un barbat sau femeie si asistentele faceau misto. “Vezi tu c-a murit baba aia din patul 5″ ” Da? Si?” ” Pai suna pe careva din familie”,”Da n-am ce face? Ca e 4 dimineata, suna tu”

  18. luci says:

    Am citit cu amaraciune felul cum sunt tratati bolnavii cand ajung la UPU ,stiu ca sunt tinuti cu orele acolo si nu numai acum in pandemia asta ,Lucrul acesta se face de mult.Si ca exemplu un vecin a stat aproape 8 ore si nu era pandemie pe holuri tot cu AVc si tot in carucior( a fost acum 2 ani) Atunci ce motiv puteau sa invoce….Dar la noi ca la nimeni ..Isi pun ei intrebarea daca acest om ramine imobilizat la pa( doamne fereste) toata viata ce inseamna????va spun eu,am avut caz in familie ,nu doresc nimanui lucrul acesta,Daca nu se vor lua masuri in continuare vom fi tratati cu indiferenta ca niste obiecte pe care le muti de ici colo,.Pacat ca noi nu mai valoram nimic pentru unii.Nu generalizez ,ptr ca avem medici dedicati meseriei ,medici care empatizeaza cu bolnavii si sunt destui .Cat despre cazul relatat nu este un caz izolat ,bonavii asteapta cu orele sa fie bagati in seama,,,si asta este un lucru dea joaca cu viata,vine cine vrea scapa cine poate,,pacat…..Acum au scz pandemia,dar ce facem cu celeleate boli????Oricum n-are rost sa vb,tot ei fac ce vor,noi fiind la cheremul lor cand suntem bolnavi….

  19. Roman says:

    Ore nu ar fi cazul sa isi dea demisia de onoare domnii Arafat si Tataru? Cred ca da .

    • Werzi says:

      Și ce crezi că se schimbă dacă își dau demisia? Ce îmbunătățiri se vor face? Se vor sparge niște scheme de corupție? Hoții tot pe colegii lor de breaslă ii promovează. Cred că anticipatele in iarnă erau o soluție mai bună ptr perioada asta

  20. Ilie says:

    Ce s-a intimplat cu domnul în virstă este regretabil,dacă e adevărat. Ciudat este momentul ales pentru exprimarea și relatarea faptelor,cind fata de gravitatea celor povestite era normal o luare de poziție imediat si sa vedem și concret numele cadrelor medicale ce s-au purtat așa, pentru ca altfel credibilitatea este indoielnica.În spital exista mulți medici cu pregătire de excepție, inclusiv comportament fata de bolnav,și e nedrept a se face generalizări. Subliniez ca nu fac parte din angajați și nu sint medic.Cit despre nivelul unor postari mă abțin, căci ele fac dovada necesitatii unei intervenții. …medicale la “mansarda”,cu șanse minime de reușită.

  21. Mokofanu says:

    Nu le dai plicul, nu te bagă în seamă, profesionalismul și omenia nu există pentru unii. Multe dintre aceste cadre medicale nu ar trebui să poarte halatul alb. Trist.

  22. Aradean says:

    Multi dintre medicii de la Upu sunt de nota 10+ , profesionisti adevarati, dar in acelas timp.sunt medici rezidenti, care nu au ce cauta, care fac de ras tot ce inseamna medicina, care doar alunga apartinatorii de acolo sa nu se vada ca ei nu fac nimic si tin cu orele pacienti fara tratament si stau la cafea.Cum ar fi acea tanara domnisoara blonda de la containerele de la triaj.Care nu stie sa se prezinte cand vorbeste cu apartinatorii,doar urla. Si trimite lumea acasa.

    • Galatus says:

      Ai perfecta dreptate este la upu o cracanata picioare scurte cu gura, dantura mare cit incape borcanul de 680gr ideala pentru acapararea a trei falusuri odata. Singura si cea mai obraznica cu apartinatori. Nu stim de ce 🤔 sotul nu o mai satisface?

  23. Ada says:

    Si eu am ajuns pe piciorele mele la spital si azi sint la orizontală 24/24 h.
    Nu le pasă! Execrabili!
    INDOLENȚA! INCOMPETENȚĂ! NEPĂSARE!

  24. Daniel says:

    Medici iesiti de la goldis si profesorii lor ! Ce vrei mai mult ? Te mai miri?

  25. vio says:

    care este numele criminalului care l-a nvitat pe atta sa mearga acasa, sub semnatura? acest mengele ,aceasta scursura, dejectia si voma umana ar putea petrece ceva ani la puscarie, doar ca trebuie sa faceti public numele nemernicului.

  26. Cribaia says:

    1000 de morți pe minut,probabil. Majoritatea medicilor și cadrelor medicale și decedat în primele zile ale pandemiei dar au fost clonati in trenul negru cu locomotiva galbenă iar acum lucrează pentru extraterestrii. Mai precis ascund numărul exact al morților și morții ii dau personalului din trenul negru cu locomotiva galbenă că îi ia, clonează și microcipeaza. Oameni buni: nu ieșiți din case
    Purtați masca și mănuși și în casa
    Vopsiți ferestrele în negru și stați departe de ele
    Denunțați orice încălcare a legii
    Sa facem o petiție pentru interzicerea consumului și desfacerii de alcool și tutun precum și pt carantinare totala

  27. Xanax says:

    Asa e primele 2 ore sunt,,orele de aur,,cand terapia som.ta imediat ajuta enorm! Aproape sigur batranelul ramane cu sechele neurologiche( depinde care parte a creierul este afectata)…dar si daca primea terapia in cele 2 ore avand varstra inaintata sigur nu poate recupera 100%.din functiile motori Sau neurologiche! Pacat ca printre cadre medicale competente exista si acesti nenorociti care se joaca cu viata oamenilor,care Dumnezeu lor ….sunt bani

  28. Cocovid says:

    Păcat că foarte mulți oameni înghit doar ce li se servește, zi de zi Covid și iar Covid și nu văd realitatea din jurul lor. Aceea că mult mai mulți oameni cu probleme medicale au murit din cauza politicii și dispozițiilor idioate ale actualului guvern, aprobat și apreciat de președintele Johannis în tot ce face. Nici cu PSD-ul nu mi-e rușine, vorba ceea – doar o gașcă de mincinoși, hoți, prefăcuți ordinari iar ascarada pe care o joacă este doar o mascaradă nimic altceva. Așadar, oameni buni, mai vedeți și deschideți ochii la faptul că au murit mai mulți datorită ignoranței, daorită întreruperii tratamentelor, nediagnosticării la timp a unor boli, refuzului și imposibilității de a avea acces la investigații ori intervenții chirurgicale, toate pe seama deciziilor actualilor guvernanți, decât cei care au murit de Covid19. Spitalele au stat goale 4 luni de zile, din martie până în iunie, toate sub pretext de ”Spital suport Covid” și în tot acest timp deși medicii nu prea aveau obiectul muncii că nu aveau pacienți, bolnavilor le-a fost interzis accesul la actul medical, investigații, operații, tratamente. Pentru foarte mulți acest lucru a fost fatal. Probabil acesta a fost și scopul, cinic este drept de a mai scăpa de povara acestor oameni care nu produceau nimic fiind în majoritate în vârstă și pensionari, dar care presupuneau cheltuieli din partea statului cu pensii și tratamente. Zic probabil pentru că adevărul numai Dumnezeu îl știe. Nu prea spune nimeni nimic despre asta, nici măcar în media, de parcă aceste probleme și realități nici nu ar exista. Dar trebuie să le vedem și să le spunem, iar cei care au decis asta ar trebui să răspundă, să le spună românilor de ce au decis moartea a mii de oameni în timp ce spitalele au stat goale luni de zile. Pentru a ne pregăti sufletește, în ultimele zile tot mai des în media se vehiculează faptul că, în curând medicii vor trebui să decidă cine trăiește și cine moare, cine merge la ATI și cine nu (și este condamnat la moarte), la fel ca în Italia. Posibil să se ajungă și la așa ceva dar oricum, din martie și până în prezent politicenii, prin deciziile lor, au fost cei care au hotărât cine trăiește și cine moare. Prin închiderea spitalelor au decis că cei în vârstă și cu boli cronice pot să fie sacrificați în numele unui iluzoriu Covid. Nu neg existența acestui virus, nu neg că trebuie să ne protejăm dar nici nu pot fi de acord cu ceea ce s-a întâmplat cu oameni care au murit din cauza acestor decizii politice idioate. Lupta cu Covid19 nu presupune condamnarea la moarte a sute și mii de oameni fără Covid19 dar cu alte afecțiuni cronice.

  29. Local

    Fără vaccin contra gripei. Dozele livrate în Arad s-au epuizat
    Arădenii caută vaccinul gripal în farmacii și la medicii de familie, însă acesta nu este de găsit. Cele peste patru mii de doze din prima tranșă s-au epuizat rapid.

    Local

    Uțu Rohozneanu, zis „Împăratul”, prins de DIICOT în timp ce încerca să vândă mii de comprimate MDMA în București
    Cele 2.479 de comprimate MDMA au fost găsite de procurorii DIICOT, în mașina „Împăratului”. Uțu Rohozneanu a fost prins în flagrant, în București, în timp ce încerca să vândă comprimatele, alături de alte două persoane. Drogurile urmau să ajungă pe piața din Capitală. 10

    Local

    Podul Decebal a fost decapat la o lună de la asfaltare. Restricțiile de circulație nu au fost anunțate de Primărie
    Se reface calea de rulare, se circulă alternativ pe un singur sens, din cauza calității proaste a lucrării inițiale, care nu a trecut de recepție. 7

    Local

    Ce se întâmplă când Aradul intră în scenariul roșu
    Potrivit Prefecturii Arad, la depășirea pragului de 3/1000, care este tot mai aproape în municipiu, școlile se mută în online, se închid localurile, sălile de spectacol, iar masca de protecție va fi obligatorie în toate spațiile, închise sau deschise 6

    Local

    Municipiul se apropie de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori
    Șapte localități au depășit pragul critic de 3/1000, în timp ce alte 17 localități au trecut de 1,5 cazuri la mia de locuitori 8

    Local

    „Sunt în fața unor noi provocări”
    La final de mandat la CJA, vicepreședintele Sergiu Bîlcea spune: „Am derulat cel mai mare proiect de investiţii în drumurile judeţene după Revoluţia din 1989”. 6

    ARADON Sport local

    Ripensia merge mai departe
    Șoimii Lipova a scăpat de „povara” Cupei României și va continua lupta pentru supremație în campionat.

    Local

    Concert Baroc la Filarmonică
    Joi, 22 octombrie, de la ora 19, în sala de concerte a Palatului Cultural va avea loc un nou concert al Filarmonicii Arad. 

    Local

    Sâmbătă va fi învestit noul Consiliu Judeţean
    Invitatul de onoare de la ceremonia de investire este premierul Ludovic Orban, dar încă se așteaptă confirmarea de la București. 3

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.